VIOLATOR IN LIBERTATE

Prima parte.

Capitolul I

Iuliana este o fată frumuşică la prima vedere. Înaltă, suplă, cu picioare zvelte scoase în evidenţă de blugii elastici, se mişcă vioi pe stradă şi în orice împrejurare. La şcoală este una dintre cele mai active eleve, mai ales în jocurile din timpul pauzelor.
În afară de colegii ei, sunt şi băieţi din alte clase care-i caută prezenţa şi o atrag în tot felul de scene de moment care să le prilejuiască a-i admira ochii frumoşi, a-i atinge în treacăt sânii provocatori ce înţeapă bluza subţire cu putere, ori a-şi plimba o secundă palma pe fesele apetisante ce parcă încearcă să evadeze din strânsoarea pantalonilor. Alţii, mai sensibili, se abţin cu greu să nu-şi ducă mâna pe părul ei bogat, uşor buclat, ce-i cade valuri pe umerii rotunzi, ori să-i sărute ochii plini de scântei sub sprâncenele armonios arcuite ce se ridică acuzatoare când este prea enervată ori plictisită de gesturile stângace sau de privirile lor lacome.
Sunt puţini cei ce se pot lăuda că au sărutat-o vreodată ori au îmbrăţişat-o cu voia ei. Nu are un prieten intim. Este prietenă cu toată lumea în mod egal. Doreşte să termine liceul şi să meargă la facultate . Acolo este hotărâtă să aibă un anumit fel de viaţă personală. Atunci, va împlini 18 ani şi altfel se va pune problema.
Deocamdată se abţine deşi, uneori, simte nevoia să fie mângâiată, sărutată, plimbată prin parcuri pe timp de seară ori în afara capitalei, undeva la munte. Doreşte să fie iubită cu trup şi suflet. Şi nu a dus lipsă de propuneri în acest sens dar nu i-a convenit nimic.
Colegii ei de clasă ori de liceu par a fi lipsiţi de maniere şi de experienţă sexuală. Ei nu ştiu să iubească după cum îşi doreşte ea. Sunt amatori de aventuri, de regulă, care să nu-i oblige la o implicare sentimentală în adevăratul sens al cuvântului. Aleargă după "senzaţional", cum numesc ei întâmplările ori orgiile sexuale aranjate cu fete care fac orice în afară de sex normal. Au listă cu puţinele fete "proaste" care nu au cedat şi termină liceul fără să fi facut sex oral vreodată. Le izolează, le tratează cu superioritate, le jignesc cu orice ocazie şi nu le permit accesul la petrecerile unde sunt ei invitaţi...

Iuliana este una din acele fete "proaste", chiar dacă accesul ei este neîngrădit. E prea frumoasă pentru a fi respinsă şi ştie să participe la orice distracţie, până la un anumit moment în care se retrage foarte discret. Fumează puţin, doar pentru a nu strica atmosfera, cu destulă reţinere, nu consumă băuturi alcoolice de niciun fel şi este foarte atentă şi la cantitatea de cafea pe care o bea. Nici nu vrea să audă de droguri, fie ele cele mai uşoare şi a respins cu multă hotărâre cele cateva invitaţii la o "gură de iarbă". În plus, este foarte atentă la conţinutul paharului din care bea apă minerală.
Totuşi, nimeni nu se fereşte de ea. Este foarte discretă şi nu vorbeşte niciodată despre ceea ce fac ori discută cei din jurul său. Este încă un motiv pentru care băieţii o doresc aproape de ei, în afară de faptul că-i mai ajută cu şoaptele ori cu fiţuicile la dezbateri şi verificări. Într-un cuvânt, este o bună amică.
Acasă este la fel de vioaie în toate situaţiile. Participă la curăţenie în ajun de sărbători şi se îngrijeşte singură de camera ei în care păstrează tot ce-i aparţine într-un şifonier cu două compartimente şi în câteva sertare. Îşi ajută mama la bucătărie, uneori, în ritmul melodiilor pe care le ascultă aproape fără încetare la orice aparat din apropiere şi nu se desparte de telefoanele mobile nici cand merge la baie. În rest, învaţă, citeşte mult pe computer în afara disciplinelor de învăţământ şi încearcă să facă filmuleţe.
Nu o atrag discuţiile goale de pe internet şi nici filmele porno pe care i le propun cateva colege. Le aruncă la coşul de gunoi fără să le privească. Nu este prea pretenţioasă pentru că a înţeles realitatea tristă: mai mult decât au, nu se poate. Cu un singur salariu de muncitor pe şantierele ce deservesc o parte din drumurile publice ale capitalei, familia ei nu are vreun alt venit. Poate că din această cauză nici nu prea pleacă de acasă la toate petrecerile unde este invitată şi unde ar putea să se distreze aproape în fiecare seară.
Iuliana nu este o fruntaşă la învăţătură, dar se regăseşte pe lista primilor zece la aproape fiecare final de semestru în toţi anii de liceu. Nu are preferinţe. Învaţă uniform la toate materiile. Acum, în ultimul an, dă un plus de atenţie disciplinelor de bacalaureat.
De la şcoală, de regulă, pleacă acasă. Până la prima staţie merge cu mai multe colege. Apoi, rămâne singură. După ce coboară din autobuz, mai are doar circa două sute de paşi până în faţa blocului în care locuieşte.
În seara aceea mergea încet, gânditoare, cu geaca desfăcută la nasturi şi cu rucsacul ce purta vreo trei caiete şi articole de cosmetică, agăţat pe spate. În autobuz a fost aglomeraţie şi simţea nevoia să se relaxeze.
Mergea încet, respirând adânc şi încercând să simtă mirosul primelor ramuri înverzite şi înmugurite. A deschis telefonul mobil şi a citit ora. Pe bulevard era destulă animaţie şi întunericul îşi făcea apariţia pe nesimţite.
La aproape o sută de metri de casă, o maşină staţionată, cu motorul în funcţiune, i-a atras atenţia. I se părea că a mai văzut-o de vreo două sau trei ori şi încerca să-şi amintească în ce împrejurări. Era lângă marginea bordurii şi avea portierele de pe dreapta întredeschise uşor. Nu era nimeni în maşină.
Când se afla exact în dreptul uşii din spate şi întorsese capul către înainte, a simţit două braţe puternice cuprinzând-o pe după umeri pe la spate şi îmbrăţişând-o. Speriată, a încercat să se elibereze dar, într-o fracţiune de secundă, o mână i s-a aşezat pe gură şi alta pe cap şi, cu multă forţă, au obligat-o să-şi îndoaie trunchiul.
A văzut pantoful negru, bărbătesc, de pe un picior ce deschidea larg portiera şi imediat a fost împinsă puternic cu faţa pe canapea. Piciorul ce-i rămăsese pe pragul uşii, cu genunchiul pe podeaua autoturismului, a fost cuprins brutal de gleznă şi împins în interior.În acel moment o voce bărbătească, aproape de urechea ei, articula câteva cuvinte scăpate printre dinţi:
- O vorbă dacă ai scos, eşti moartă !
Paralizată de frică, a simţit cum i se smulge telefonul din mână, a auzit portiera închizându-se cu putere şi, aproape imediat, autoturismul a pornit în mare viteză...

După mai bine de cinci minute, Iuliana şi-a revenit cu greu, s-a ridicat şi a încercat să se aşeze pe canapea. Prin oglinda retrovizoare bărbatul de la volan o privea cu ochi mici şi răi, fără să reducă viteza maşinii. Ea nu a reuşit să vorbească şi nici nu a putut să suporte acea privire.
Cu coada ochiului a început să privească afară, încercând să înţeleagă în ce zonă se deplasează maşina. Era convinsă că nu se merge către Băneasa, deoarece şoseaua nu era luminată uniform şi nici circulaţie intensă nu a observat. Drumul nu era prea bun, ceea ce a făcut-o să presupună că nici spre autostrada către Piteşti nu se îndreptau. Nu a reuşit să înţeleagă prea multe, pentru că şoferul a sesizat şi a ţipat la ea:
- Uită-te aici, târfă ! Îl vezi ? Te spintec dacă te mai holbezi pe geam. Culcă-te pe canapea !
Iuliana a privit cuţitul fluturat cu mâna dreaptă de şofer. S-a înfiorat când a văzut lama lungă şi subţire ce strălucea în semiîntunericul din maşină. Mai mult de frică decât prin act de voinţă, s-a îndoit şi s-a lăsat pe o parte în lungul canapelei, fără să dea jos rucsacul ce încă stătea fixat pe spatele ei.Realizase deja pericolul situaţiei în care se afla şi gândea cum să scape.
A căutat cu privirea clanţele interioare ale portierei şi sistemul de siguranţă. Nu a reuşit să înţeleagă mare lucru dar a întins piciorul către mânerul ce părea că ar deschide uşa. S-a ghemuit atentă, puţin câte puţin, pregătindu-se să sară imediat ce o va deschide. Nu-i păsa că maşina se deplasa cu mare viteză. Dorea să sară şi atât. Când a izbit clanţa, s-a şi ridicat, gata să se arunce. Nu a speriat-o uşa blocată care nu a cedat, deşi împinsese cu toată forţa de care era capabilă, cât a paralizat-o din nou vocea scrâşnită a omului de la volan:
- Nu ştiam că eşti proastă, târfă ! Sunt blocate toate uşile şi geamurile. Numai eu le pot desface. De nu vrei sa te înţep puţin, stai dracului cuminte acolo!
Vocea bărbatului parcă o lovea în tot trupul şi lama cuţitului fluturat cu îndemânare atât de aproape de piept au îngrozit-o pe Iuliana. Nu a putut scoate vreun sunet. Doar câteva icnete de aprobare ori de supunere...
Două schimbări mai bruşte de direcţie au clătinat-o pe canapea. A îndrăznit să tragă atunci, din nou, cu coada ochiului. Nu ştia cât s-a mers şi nu bănuia în ce direcţie. Cu rugăciuni în gând şi cu lacrimi în ochi, a încercat să-şi stăpânească tremurul corpului. Era pur şi simplu înnebunită de teamă. Nu înţelegea încă ce doreşte bărbatul ăsta de la ea. Nu avea bani, nu purta lucruri de valoare. În cap i se învârtejeau cu viteză multe întrebări la care nu găsea răspunsuri care să o liniştească.
A recunoscut o stradă pe care locuia o colegă de clasă ori i s-a părut. Ba nu! Iată, acolo întoarce tramvaiul. E cap de linie. Deci, maşina părăseşte Bucureştiul, se pare, mergând către Alexandria.
Nu a văzut mai multe, căci o palmă puternică pe frunte a culcat-o pe canapea. De durere şi frică nu a mai deschis ochii. A rămas încremenită, încercând să măsoare timpul. Nu avea ceas. Telefonul mobil era la acel bărbat. Mai avea unul mititel într-un buzunărel discret din rucsac şi se ruga Domnului să nu fie găsit de cel ce o răpise de pe stradă. Încărcase bateria în seara precedentă. Spera să-l poată folosi cât mai degrabă. Acum nu îndrăznea. Era singura ei speranţă.
Autoturismul se întâlnea, după zgomotul motoarelor şi umbrele aruncate, cu maşini mari, de marfă, cu TIR-uri. Era singurul aspect ce i s-a întipărit în memorie. În rest, era haos în capul ei şi lovitura aceea a zdruncinat-o destul de rău.
După circa o jumătate de oră, potrivit calculului ei, maşina s-a oprit. Omul de la volan a deschis portiera, i-a arătat cuţitul pe care-l mişca ameninţător aproape de ochii ei, în timp ce o privea cu satisfacţie răutăcioasă, apoi a coborât trântind cu putere uşa maşinii.
A deschis cu îndemânare o poartă mare ce părea a fi din metal forjat, s-a întors la maşină, a intrat şi a pornit motorul. Afară era întuneric dar nu a aprins farurile. A intrat cu maşina în curte numai cu lămpile de poziţie aprinse. După ce le-a stins şi pe ele, a coborât şi a închis poarta, după care a venit la maşină. A prins fata de încheietura mâinii şi a tras-o afară cu brutalitate.
Cu cuţitul în mână, la vedere, a condus-o în casa ce părea pustie în întunericul ce domina curtea în care se găsea...

A acţionat comutatorul şi lumina slabă a două becuri murdare a înfăţişat o cameră în care nu se făcuse curat de mult timp. Era un fel de dormitor, cu pat, şifonier, o masă şi două scaune vechi cu spătar, două tablouri de familie pe pereţi şi perdele prăfuite la fereastră.
- Poţi să ţipi cât vrei, dar nu te aude nimeni. Şi dacă mă enervezi, te bat până te omor. E clar ?
- Domnule, eu nu...
- Să taci ! Numai eu vorbesc aici. Când te întreb eu ceva, ai voie să vorbeşti. Dezbracă-te !
Lacrimile şiroiau şi Iuliana scâncea, lipsită până şi de ajutorul Domnului pe care-l rugase tot drumul să o salveze. Nu era în stare să se mişte şi avea mereu senzaţia că o să cadă într-un abis. A întins mâna să se sprijine de ceva, dar a întâlnit mâna bărbatului care a strâns-o cu putere şi a început să râdă batjocoritor.
- Hei, târfă, joci teatru cu mine ?!
I-a smuls rucsacul şi l-a aruncat într-un colţ al camerei, după care i-a desfăcut fermoarul de la pantaloni. Şi pentru că nu nimerea să-i desfacă cureaua lată şi fata se opunea cât putea, a lovit-o cu dosul palmei peste obraji, o dată, de două ori...până ce fata a căzut.
A prins-o pe după umeri şi a târât-o până la patul de lângă perete. A mai lovit-o de câteva ori deşi, fata era leşinată. I-a dat pantalonii jos şi i-a rupt bikini, fără să contenească a râde în neştire.
Nu a mai avut răbdare să-si tragă pantalonii jos. După ce a desfăcut nasturele mare de la betelie şi fermoarul, s-a aruncat asupra ei. I-a depărtat şi îndoit din genunchi picioarele inerte şi a violat-o cu greutate, râzând şi icnind la fiecare pătrundere.
Durerea ascuţită a trezit-o pe Iuliana. A încercat să-l împingă, să-l lovească peste faţă şi să-l zgârie pentru a se elibera. Nu a reuşit. Nu avea putere în braţele pe care le avea prinse cu forţă de încheieturi. Bărbatul nu a încetat opintirile, pătruns de o bucurie vecină cu nebunia.După ce s-a simţit satisfăcut, a coborât, şi-a tras pantalonii şi i-a aruncat un prosop vorbindu-i batjocoritor:
- De ce n-ai spus, târfă, că eşti neîncepută ? Poate te iertam şi te luam de nevastă. Ha, ha, ha! Şterge-te bine că mai avem de lucru, proasto! Nu am canalizare aici. O să-ţi dau şi apă mai târziu.
Iuliana nu a răspuns. De durere şi teamă să nu-l provoace s-o lovească din nou, a preferat să tacă. Şi ochii înlăcrimaţi şi plini de ură-i ascundea de privirea lui...


Capitolul II

Pentru ea a fost o noapte de coşmar.
Bărbatul s-a mai folosit de trupul ei încă de două ori, după ce a dezbrăcat-o complet. A muşcat-o de sâni şi de umeri cu multă cruzime, plin de pofte animalice. A întors-o şi pe o parte şi pe alta şi a ameninţat-o că face şi sex oral dacă nu stă cum vrea el şi nu se mişcă precum striga la ea să o facă.
Şi pentru că biata fată nu răspundea cu vorba sau cu trupul, a mai lovit-o de câteva ori pe unde a nimerit şi, într-un târziu, a scos cureaua lată de la pantalonii ei şi a ameninţat-o că o spânzură. După ce a obosit ori nu a mai fost în stare să o posede, i-a adus un lighean cu apă. Văzând-o că tremură de frig, i-a spus că are voie să se îmbrace şi să pună pătura pe ea.
A adus din maşină două conserve, o pâine, o bucată mare de brânză şi o sticlă de coniac. Le-a rânduit pe masă, a desfăcut o conservă de fasole cu costiţă afumată şi a chemat-o să mănânce. Ea a refuzat, deşi simţea că o doare stomacul de foame. A îndrăznit să ceară apă de băut. El i-a întins sticla de coniac, îndemnând-o:
- Ia şi bea. Îţi face poftă de mâncare şi de viaţă, nu fi proastă.
Ea a refuzat. I-a mulţumit şi a repetat rugămintea de a-i da apă. Până la urmă, i-a adus, dupa ce a golit jumătate din sticla cu coniac.
- Dormim aici. Să te odihneşti că mâine avem treabă de făcut. Poate te duc la mine acasă. Să fii cuminte dacă ţii la viaţă şi nu uita, vorbeşti numai când eu îţi dau voie!
A trecut în camera de alături şi s-a întors cu încă două pături şi o pernă. Ea nu se mişcase din locul în care o lăsase. Era parcă încremenită. Se întreba dacă este real ceea ce i se întâmplă ori este doar un coşmar.
- Să dai pantalonii jos. Poate ca până dimineaţă mai am poftă de tine. Cu păturile astea o să fie destul de cald. Tu dormi la perete. Să nu te pună dracu să te gândeşti la vreo prostie că de mâna mea mori, târfuliţo !
Nu a mai fost abuzată până dimineaţa dar nici nu a putut dormi. Lacrimile-i curgeau în neştire pe perna ce mirosea a mucegai şi cu greu se abţinea să nu ţipe, să nu urle, să nu lovească. Teama de acest bărbat şi de pornirile lui pline de sadism o paralizau...

Silvia spăla îngândurată vasele la bucătărie. Ştiind că Iuliana soseşte acasă între şapte şi opt seara, aproape în acelaşi timp cu Tudor, pregătise cina din timp şi masa era aranjată cand soţul ei a venit acasă.
Tudor, ca de obicei, plin de praf şi uleiuri de la utilajul destul de depăşit moral pe care lucra la drumuri, a intrat aproape imediat la baie să se spele. Cand a ieşit, proaspăt bărbierit şi cu poftă de mâncare şi vorbă, a ridicat din sprâncene şi, oarecum nemulţumit, s-a adresat soţiei:
- Nu trebuia să fie acasă ? Îmi este foame şi sunt destul de obosit...
- Trebuie să sosească, este ora, răspunse liniştită Silvia. Mai stăm la televizor zece minute ca să mănânce şi ea cu noi...
Au rămas aproape o jumătate de oră. Au vorbit de una de alta, au făcut unele socoteli şi prea puţin urmăreau programul TV.
- A dat vreun telefon să spună că întârzie ?
- Nu, nu a dat. Ştii bine că întotdeauna ne anunţă dacă îşi modifică programul. Dar, cu circulaţia asta, poţi să ştii când ajunge ?
- Da, aşa este, dar am avut o zi grea şi sunt obosit...
- Hai să mâncăm. O să ajungă şi ea.
Se făcuse târziu şi Tudor s-a culcat. Silvia a mai aşteptat liniştită până la ştirile de la ora 22,00 şi apoi, din ce în ce mai nervoasa şi plină de întrebări la care nu găsea răspunsuri, a luat telefonul în braţe şi a format numarul de mobil al fiicei. Iuliana nu a răspuns la niciun apel.
Fata ei nu o minţise niciodată. Anunţa cand întârzie pe motiv că se duce la teatru ori la vreo prietenă. Ştia când merge la discotecă ori la vreo aniversare. Nu existau secrete între mamă şi fiică.
După ce a făcut ordine în bucătărie, a trecut în pat, neliniştită. Nu putea adormi. Se întorcea când pe o parte, când pe alta, până când Tudor a mormăit ceva a nemulţumire ori a rugăminte, fără să deschidă ochii. S-a dat încet jos din pat, a tras un pulover pe ea şi a trecut din nou în bucătărie.
Starea de nelinişte creştea. Trecuse de miezul nopţii şi ea stătea încremenită la fereastră, privind în gol. A mai format de două ori numărul Iulianei. Şi pentru că nu a răspuns şi o teamă apăsătoare o năpădea insistent, a mers în dormitor şi l-a trezit pe Tudor.
- Măi omule, este trei noaptea şi fata nu a venit. Ce facem? Ce i s-a întâmplat?
- De unde să ştiu, măi fată?! Caută telefonul prietenei la care merge ea mai des. Poate că este acolo. Dar, la ora asta...Hai să aşteptăm până se face dimineaţă...
Când întunericul se destrăma şi cerul se lumina dinspre răsărit, Silvia era ghemuită în pat cu genunchii la piept şi cu cearcăne adânc săpate în jurul ochilor de noaptea albă plină de nelinişte. Nu reuşise să doarmă. A mers de multe ori la fereastra dinspre stradă, încet, ca o nălucă, să privească în gol şi să numere maşinile care mai treceau din când în când, sperând să zărească silueta fetei. Niciodată nu s-a întâmplat ca Iuliana să nu vină noaptea acasă fără să anunţe unde şi cu cine este.
L-a trezit pe Tudor şi a plecat la bucătărie să-i pregătească micul dejun, după care a început să se îmbrace. Se priveau în tăcere fără să-şi vorbească. Aceeaşi teamă şi nelinişte se citea şi în ochii lui şi nici unul nu se încumeta să rupă tăcerea. Bărbatul a băut doar cafeaua. Nu a putut să mănânce.
Au plecat împreună la secţia de poliţie şi au cerut să vorbească cu şeful. Nu începuse programul de lucru. Veneau agenţi obosiţi din teren şi treceau prin sala mare de aşteptare unde erau mai multe mese şi scaune. Unii intrau în birouri, alţii rămâneau aici şi completau nişte formulare, schimbau informaţii între ei ori povesteau câte o întâmplare, fără să le acorde lor vreo atenţie. Într-un târziu, un agent mai vârstnic i-a întrebat ce probleme au de stau acolo supăraţi.
- Aşteptăm să vină şeful ca să facem o plângere, a zis Tudor cu voce scăzută şi cu privirea în pământ.
- Plângere contra cui? V-a făcut cineva de la noi necazuri?
- Nu domnule, dar fata noastră nu a ajuns acasă în noaptea asta şi nu ştim nimic de ea...
- Aha, despre asta-i vorba. Câţi ani are fata, este majoră ?
- Nu a împlinit 18 ani.
- Pai, haideţi la ofiţerul de serviciu, de ce să-l aşteptaţi pe şef. Îl cunoaşteţi personal ?
- Nu, dar cui să spunem dacă nu lui ?
- La ofiţerul de serviciu. Staţi de vorbă cu el, scrieţi o sesizare după cum vă învaţă el şi mergeţi acasă. Poate că a venit fata între timp.
Tudor se uita la Silvia întrebător şi neputincios în timp ce ea îşi muşca buzele în neştire.
- Rămâi tu aici, femeie. Trebuie să merg la slujbă că deja e târziu. Dacă pot să mă învoiesc vin imediat acasă. Să nu pleci nicăieri.
- Bine, Tudore, du-te, zise femeia cu jumătate de gură şi plecă încruntată spre încăperea în care agentul i-a spus că se află ofiţerul de serviciu...
- Vă rog să mă înţelegeţi, doamnă. Aşa spune legea. Este prea devreme ca să dăm fata în urmărire şi să facem cercetări. Aşteptaţi 24 de ore. În răstimpul ăsta se poate să ajungă acasă. Aşa fac copiii din zilele noastre. Se mai distrează şi ei. Dacă nu apare, atunci ştim noi ce avem de făcut.
- Domnule, chiar nu înţelegeţi că fata mea este cuminte ? Nu înţelegeţi că i s-a întâmplat ceva rău dacă nu a ajuns acasă ?
- Eu înţeleg şi vă cred. Dar facem aşa cum avem noi dispoziţiile noastre, doamnă. Dacă nu vine până în seară, începem cercetările...
Silvia a ieşit supărată din clădire şi a rămas nemişcată la uşa de la intrare. Cum vedea câte un poliţist cu fireturi pe epoleţi, îl întreba dacă el este şeful secţiei de poliţie. Până la urmă, din descrierea făcută de câţiva băieţi mai de treabă, l-a recunoscut în timp ce acesta urca pe treptele de la intrare, chiar daca era îmbrăcat civil şi nu în uniformă. A început să plângă şi l-a oprit în cadrul uşii.
- Domnule şef, fata mea a dispărut de acasă de ieri şi nimeni nu mă ajută, domnule !
- O să vă ascult, dar mai târziu. Mergeţi să scrieţi o ...
- Am fost la ofiţerul de serviciu şi am scris, domnule, dar de ce nu faceţi nimic să o căutaţi, să o găsiţi? Nu aveţi copii, nu aveţi milă?
Lucrătorul de poliţie s-a uitat lung la femeie, o analizat-o cu blândeţe, după care a invitat-o la el în birou. A cerut să i se aducă mapa de la dispecerat şi a studiat-o cu atenţie.
- Doamnă, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat nici-un eveniment rutier soldat cu victime de vârsta fiicei dumneavoastră. Nici în alt gen de evenimente, numele ori descrierea făcută de dumneavoastră, nu sunt evidenţiate. Totuşi, voi dispune să se verifice şi la spitale, pentru orice eventualitate, dacă din vreun motiv oarecare a fost internată. A fost ieri la şcoală ?
- Da, sigur ca da. A plecat la 12,00 de acasă.
- Bine, vom verifica dacă a fost la cursuri şi la ce oră a plecat din şcoală. Voi dispune o serie de verificări şi vă rog sa ne daţi o fotografie de a ei.
- Am să vă dau. Merg acasă să iau şi...
- Va veni un agent cu dumneavoastră şi i-o daţi lui. Cu această ocazie, vă rog să-i descrieţi traseul pe care se deplasează fata acasă, când vine de la şcoală, în mod obişnuit...

În timpul ăsta, după o noapte aproape albă în care mai mult a stat la pândă în speranţa că el va dormi şi ea va putea căuta telefonul în rucsac, Iuliana aţipise încovrigată, cu spatele la el, strângând cu teamă un colţ de pătură sub bărbie. Bărbatul de lângă ea dormise liniştit după ce încuiase toate uşile cu mare zgomot şi avertizări verbale pline de cuvinte triviale. O pândise un timp, cu ochii întredeschişi, până s-a asigurat că este destul de înfricoşată. Curând, obosit şi ameţit de coniacul pe care-l băuse până la ultimul strop, a adormit cu o mână întinsă peste şoldurile fetei, într-un gest de apropiere şi de supunere a trupului ei.
Când s-a trezit, afară se luminase deja. S-a asigurat că fata este lângă el. Observând că doarme, a coborât din pat şi a ieşit afară din casă luând cu el rucsacul fetei pe care l-a aruncat pe bancheta din spate a maşinii.
S-a întors dupa mai bine de o oră. A schimbat apa din lighean, a adus un prosop curat şi câteva cârpe pe care le-a aruncat neglijent pe lângă pat, alături de câteva sticle cu apă de băut. După ce a încuiat atent toate uşile, a plecat din nou.
A revenit aproape de prânz, încărcat de pachete şi pacheţele: hrană rece pe care a rânduit-o cu oarecare pricepere pe masă şi câteva sticle de coniac şi vin. Frecând-şi mâinile cu satisfacţie, s-a întors cu privirea către fata care-l privea din pat cu ochi mari, inexpresivi. Observase de cum a intrat în cameră că se trezise şi se spălase.
- E ora prânzului, târfuliţo, ce mai aştepţi?
- Să-mi spui ce ai de gând cu mine. Când mă...
- Hei, gura! Iar vorbeşti în plus, paştele mă-ti de târfă...Eşti nebătută? Treci ici la masă că te dau cu capu’ de pereţi imediat!
- Nu pot să mănânc, nu mă simt bine...
- Nu te simţi bine? O să te simţi acuşica. Dezbrăca-te şi dansează pentru mine, a poruncit el cu voce dură şi cu priviri pătimaşe printre gene, după care a desfăcut o sticlă de coniac şi a băut câteva înghiţituri mari. Observând că ea a rămas nemişcată, s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de pat şi a ridicat-o trăgând-o de păr. Fata şi-a pus mâinile pe faţă cu o clipă mai înainte de a primi palmele grele ale bărbatului care, după ce s-a răcorit, s-a întors la sticlă, a băut vârtos şi a ţipat la ea:
- N-ai învăţat nimic de ieri până acu, târfă? Dezechiparea, daca nu vrei să ştii cum îţi stă moartă!
Tremurând de spaimă, de frig şi de ruşine, Iuliana a început să se dezbrace încet, şi-a şters lacrimile cu bluza şi a rămas goală, în picioare, lângă pat...

Agentul de poliţie a invitat-o pe Silvia în maşină, spre marea ei surpriză. A cerut amănunte despre traseul fetei de la şcoală către casă şi a condus-o pe femeie la domiciliu. În acest timp, a ascultat atent răspunsurile ei la întrebările referitoare la grupul de prieteni, locuri frecventate de Iuliana în timpul liber cu colegi ori singură, corespondenţi pe internet, hobbyuri şi multe altele.
Femeia încerca să povestească cu amânunte dar se depărta adeseori de la subiect. Îşi stăpânea cu greu lacrimile şi suspinele. Agentul de poliţie a intervenit de câteva ori pentru a o linişti şi a o ruga să se refere strict la problemele de interes operativ la care făceau trimitere întrebările formulate de el.
Discuţia a continuat acasă şi poliţistul a notat unele date în agenda sa. Apoi a aşteptat până ce femeia a căutat şi a ales doua fotografii, cele mai recente ale fetei. A notat şi cele două numere ale telefoanelor mobile şi le-a comunicat imediat la sediu. Cu această ocazie a primit dispoziţie să facă primele investigaţii, cu multă discreţie, dat fiind faptul că fata nu a ajuns încă acasă. I s-a comunicat că a fost la şcoală până în jurul orei 19,00 când a plecat, după primele informaţii, spre casă.
La ora prânzului, după ce a îmbrăcat ţinută civilă, a contactat câteva fete şi băieţi, colegi de clasă ai Iulianei. A înţeles că fata a folosit autobuzul, împreună cu alte trei colege care au coborât la prima staţie. Din acest moment, despre Iuliana nimeni nu mai ştia nimic. Nimeni nu a mai văzut-o. Prin dispeceratul firmei de transport în comun, a reuşit să găsească conducătorul auto al autobuzului ce circulase la orele respective pe ruta în cauză. Şoferul nu îşi amintea de fată, chiar dacă, privind fotografiile, a recunoscut-o ca fiind o pasageră obişnuită pe acest traseu. La ora aceea autobuzul fusese foarte aglomerat.Poliţistul a coborât în staţia în care, teoretic, trebuia să fi coborât şi fata. A fixat câteva obiective în care se lucra seara, între staţie şi domiciliu. A început investigaţiile cu multă pricepere şi hotărâre.
Singura informaţie demnă de reţinut a obţinut-o de la o farmacistă care o ştia pe fată. Locuia în aceeaşi zonă şi ea. A văzut-o trecând şi se pare că a aşteptat-o un bărbat, îmbrăcat în geacă neagră de piele, care s-a plimbat mai bine de o jumătate de oră prin apropiere. Crede că se cunoşteau pentru că, în momentul în care a privit pe geam, a văzut-o îmbrăţişată de acel bărbat. Când s-a uitat din nou, contrariată ca fata niciodată nu a trecut însoţită de băieţi, după ce a servit un client, nu i-a mai văzut. Era sigură că nici maşina staţionată lângă bordură cu vreo oră mai devreme nu mai era acolo...