VIOLATOR IN LIBERTATE

Partea a doua

Capitolul III

Încet, încet, cu multă teamă şi silă, dar învinsă de foame, Iuliana a mâncat câte ceva. Nu s-a atins de băutură. Nu obişnuia, dar nici nu dorea să-i faca bărbatului pe plac. Mânca încet, cu înghiţituri mari, forţate, gândindu-se la părinţi şi la îngrijorarea provocată de lipsa ei, la ceea ce ar putea face ei pentru a o găsi. Era disperată, înfricoşată şi umilită.

În toţi anii de liceu avusese atâtea propuneri şi nu cedase deşi, unele din ele, erau tentante cu adevărat. Chiar se îndrăgostise de doi băieţi care, întâmplător, aveau şi situaţii materiale foarte bune. Hotărâtă să-şi clădească un viitor după dorinţa ei, s-a desprins din vârtejul jocului iubirii şi a rămas lucidă. Dorea să fie fericită. Iar fericirea pe care o întrezărea atât de aproape şi uşor de realizat se baza, printre altele, pe fecioria ei la începutul căsniciei. Dorea să aparţină numai bărbatului pe care urma să-l aleagă ca soţ pentru toată viaţa.

Visa ca în fiecare dimineaţă să se trezească în braţele lui drăgăstoase, sub săruturile lui pline de dorinţă şi sub mângâierea primelor raze de soare venite să le lumineze chipurile fericite. Era în ea sămânţa fericirii şi de la o vreme o simţea că începe să încolţească puternic. Iar acum parcă tot zborul spre un viitor frumos, spre fericirea visată, se rupsese cu brutalitate, pe neaşteptate.

Acum, toate speranţele ei se rezumau doar la telefonul din rucsac. Dar nu l-a mai găsit în cameră în dimineaţa aceea. Ca să nu dea de bănuit, nu l-a întrebat pe el şi îşi muncea capul să găsească un motiv plauzibil pentru a-l cere. Nu a mai fost nevoie.

După ce au mâncat, bărbatul i-a dat poruncă să facă ordine în cameră. O privea din ce în ce mai lacom în timp ce ea trebăluia şi el sorbea din pahar. Nici nu terminase Iuliana să întindă faţa de masă bine, că el s-a ridicat, fără ca ea să-l vadă, a luat-o în braţe pe dinapoia ei şi a început sa o sărute pe ceafă gâfâind şi să-i muşte umerii, prinzându-i cu lăcomie sânii în acea îmbrăţişare sălbatică lipsită total de mângâiere. A tras bluza de pe ea şi i-a dat pantalonii jos, obligând-o cu brutalitate să se reazime cu mâinile de masă. De masa pe care mâncase şi care acum era doar un suport banal pentru ca el să-şi satisfacă instinctele batjocorind-o pe fata ce îşi privea plină de neputinţă lacrimile ce începuseră să ude faţa de masă deja mototolită în mâinile-i chircite de durere şi scârbă...

După orele 15,00, poliţiştii încercau să facă un portret robot al individului care, potrivit relatărilor farmacistei, ar fi îmbrăţişat-o pe fata dispărută în jurul orelor 20,00 ale zilei trecute. Au luat în considerare şi puţinele detalii ale unor copii ce loviseră cu mingea sau atinseseră cu mâna de câteva ori maşina de culoare albastră ce staţionase în acea zonă în ultimele două-trei seri. Un bărbat în jur de treizeci de ani, îmbrăcat în blugi de culoare gri şi geacă de piele neagră i-a pus pe fugă cu câteva ameninţări şi înjurături.

Atâta doar că, în toată zona, nimeni nu putea da detalii despre persoana înfăţişată de acest portret robot. Nici despre maşina în cauză nu se obţinuseră date în plus. Doar un locatar pensionar afirma că maşina nu era de producţie românească. Tot el susţinea că nu a fost parcată în vecinătatea blocului decât în ultimele două-trei zile, spre seară. Din nefericire, nu s-a uitat niciodată la numărul de înmatriculare şi nu-l văzuse pe conducătorul auto pentru a-l putea descrie.

Din discuţiile purtate cu colegi de şcoală şi câţiva vecini, poliţiştii au început să formuleze ipoteze în baza cărora să obţină un cerc de bănuiţi. Greu de realizat în condiţiile în care fata era apreciată pozitiv peste tot. Nu se afla în relaţii care să pună semne de întrebare cu niciun coleg, profesor ori bărbat din cartier. Nu fusese amestecată în vreo intrigă ori ceartă cu colege şi vecine care să-i devină ulterior duşmance.

Investigaţiile s-au extins către toate persoanele la care Iuliana a fost prezentă cu ocazia unor zile onomastice ori au însoţit-o la discotecă sau în alte locuri publice. Nu existau argumente care să indice pe cineva că ar fi fost motivat să-i facă fetei vreun rău. În plus, printre aceste persoane, nu figurau posesori ai vreunui autoturism de culoare albastră ori care să fie de provenienţă străină.

Până seara s-au centralizat şi studiat toate datele obţinute. Niciun pas înainte!În această situaţie, şeful secţiei de poliţie a hotărât să raporteze cazul la Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Bucureşti şi să înainteze rezultatul investigaţiilor efectuate până în acel moment.

Fata a fost dată în urmărire generală. Copii ale fotografiilor ei şi portretul robot al individului în cauză au fost transmise la toate secţiile de poliţie ale capitalei, la Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi la Poliţia de Frontieră. Dispeceratele au fost alertate. De asemenea, Poliţia Comunitară. Secţiile de Poliţie ale Capitalei şi Posturile de Poliţie Comunale din judeţele limitrofe Bucureştiului au primit de îndată primele date obţinute prin investigaţii, portretul-robot şi fotografiile Iulianei.Până dimineaţă, nimic nou în legatură cu dispariţia fetei...

După ce a încuiat uşa şi a avertizat-o să nu se mişte din pat dacă ţine la viaţă, omul s-a întins răpus de oboseală şi alcool şi a dormit până seara. Ea a rămas chircită de spaimă şi scârbă lângă el, la perete, sorbindu-şi lacrimile ce-i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele şi nu avea curaj să coboare nici să-şi astâmpere setea ce-i uscase cerul gurii. Strângea păturile de lână până sub bărbie şi nu reuşea să-şi oprească tremurul. Se simţea sfârşită şi frigul accentua starea de rău ce o cuprinsese. Nu i-a permis să se îmbrace şi i-a aruncat pantalonii şi bluza în camera de alături.

Vremea se răcise brusc şi se mohorâse faţă de ziua precedentă. Umezeala de afară pătrunsese în cameră, chiar dacă aceasta fusese permanent închisă.

Când soarele trecuse spre asfinţit, el s-a trezit. A tras-o lângă el şi a început să o mângâie pe trup, pe picioare, pe sâni, fără să o brutalizeze. Era întâia oară când proceda într-o manieră domestică. Dar, pentru că nu a reuşit actul sexual pe care-l pregătea, s-a înfuriat şi a bătut-o, condamnând-o că nu încearcă sa-l iubească. După ce s-a calmat, i-a vorbit cu hotărâre în glas, fixând-o cu o privire rece şi batjocoritoare:

- Îmbracă-te şi fă ordine în cameră. Plecăm. Te duc la mine acasă, târfuliţo. Ai scos o vorbă, te-am terminat! Ai înţeles?

Şi, pentru că fata nu ridica ochii către el şi decât suspina, a tras-o de păr şi a ţipat la ea:

- Ai înţeles, târfă?

Iuliana a reuşit să mişte capul în semn de aprobare şi un "da" scăpat cu durere s-a auzit înăbuşit printre suspine.

S-a îmbrăcat încordată, cu gândul la o posibilă scăpare din infernul în care s-a trezit pe nepusă masă, a făcut patul, a pus oarece orânduială în puţinele lucruri din încăpere şi a apucat ligheanul cu apă murdară şi resturi de tot felul, hotărâtă să-l ducă afară.

- Nu! Nu face glume cu mine că te plesnesc rău de tot, a ţipat el cu răutate şi a scos ligheanul afară după ce, din cadrul uşii, a avertizat-o să nu treacă pragul fără aprobarea lui. Rămasă singură, Iuliana căuta înfrigurată cuţitul ori altă unealtă pentru a-si împlini gândul ce-i venise cât zăcuse în pat. Nu l-a găsit. În cutia mesei erau doar câteva linguri de lemn. Nimic metalic în toată camera. Şi nici rucsacul ei, în care avea speranţa împlinirii celui de al doilea plan, nu era de găsit...

Când toată aşezarea era cuprinsă de întuneric, bărbatul a tras-o de mână şi a dus-o în maşină, avertizând-o să stea întinsă pe canapeaua din spate şi să nu privească pe geam.

După ce a închis porţile, a plecat în viteză fără ca Iuliana să îşi dea seama în ce direcţie se îndreaptă. A realizat doar ca nu trec prin localitate şi că se întâlnesc destul de des cu maşini de tot felul, după zgomotul motoarelor şi lumina farurilor.

Când s-a întins pe canapea, a simţit rucsacul aruncat cândva acolo şi-l mângâia plină de speranţă, rugându-se Domnului să aibă posibilitatea de a găsi telefonul şi de a-l folosi. Nu avea curaj să umble în el. Ochii bărbatului de la volan se opreau adeseori asupra ei prin oglinda retrovizoare. Mai mult simţea acea privire răutăcioasă, decât o vedea din poziţia în care se afla.

După aproape o jumătate de oră, bărbatul a încetinit mersul maşinii şi i-a pus în vedere cu duritate în voce:- Coborâm imediat. Nu ai voie să vorbeşti decât dacă te întreb eu ceva. Altfel, ştii ce te aşteaptă. Faci exact ce-ţi spun eu.

A oprit maşina. A coborât şi a deschis poarta mare a unei curţi în care abia se zărea o casă la aproape 30-40 de paşi departe de gard, privind aproape tot timpul către maşină. Doi câini mari, corciţi, ieşiseră în întâmpinare şi săreau voioşi pe bărbatul care încerca să-i îndepărteze fără să fie impresionat de bucuria lor. A băgat maşina în curte, a coborât să închidă porţile şi a revenit parcă mai bine dispus.

- Hai jos, târfuliţo! Nu uita ce ţi-am spus. Câinii ăştia sunt cam flămânzi. Să nu spui că nu te-am avertizat! Şi, parcă înţelegând vorbele stăpânului, când fata era cu un picior pe pământ şi cu altul în maşină, câinii s-au şi repezit spre ea. Râzând, el i-a îndepărtat cu greu, vorbindu-le şi mângâindu-i cu mândrie şi cu uşoară urma de duioşie, timp în care o femeie între două vârste se apropia de maşină.

- Ia-i de aici până intrăm în casă şi să vii să-ţi vorbesc, i s-a adresat bărbatul, fără să o salute.

A deschis portiera şi s-a răstit la fată:

- Aştepţi să te iau de mână, toanto? Hai mai repede!Iuliana a coborât după ce a mai stat un moment pentru a se hotărî dacă să ia ori nu rucsacul cu ea. Şi l-a luat. Atâta doar că a văzut şi el. I l-a smuls din mână şi l-a aruncat în maşină.

- Eşti nebună sau crezi că te afli în concediu, târfuliţo? Ce faci cu el?

- Am, am...am acolo caietele de...de şcoală...

- Lasă-le dracului de caiete! Ce ai de învăţat, înveţi cu mine. Meseriaşă te fac, să mă ţii minte şi să-mi mulţumeşti...

Casa era mai mare decât cea în care au fost cu o noapte înainte şi parcă mai curată, cu mai mult mobilier. Nu îşi dădea seama câte camere are. Mirosul de mucegai se simţea şi aici.Iuliana regreta că nu a putut lua rucsacul dar, o nouă speranţă, legată de femeia pe care o văzuse în curte, se născuse şi parcă-i dădea curaj. Pentru puţin timp doar, pentru că, ascultând la uşă, a auzit câteva frânturi din dialogul de pe hol. Femeia primea instrucţiuni cu privire la nişte cumpărături. A înţeles că este vorba de mâncare şi băutură pentru mai multe persoane. Deci, femeia trebuia să plece, nu rămânea acolo. În plus, părea foarte supusă bărbatului, după felul în care vorbea. Despre fată nu s-a zis nimic.

- Vino să-ţi arăt baia, i s-a adresat el din pragul uşii.

- Este ultima încăpere pe partea asta. Dacă greşeşti uşa, poate că ieşi în curte. Câinii sunt cam înfometaţi. Dacă-i preferi, treaba ta. Nu am apă în bazin. Mâine o sa pun eu. Foloseşti apa din cadă. Iei cu găletuşa asta sau cu ligheanul ăla.

Încăperea era simplă, chiar dacă era mai mare ca cea de la bloc, cu o chiuvetă şi oglindă la două palme mai sus de ea, cadă de fontă şi WC. Ciment pe jos şi două rânduri de faianţă la chiuvetă. Câteva suluri de hârtie igienică ieftină erau aliniate pe un stativ din lemn de lângă chiuveta pe care zăceau ustensile de bărbierit şi un săpun.

- Treci şi te spală. Ai zece minute la dispoziţie.

Când a revenit în cameră, bărbatul i-a arătat masa pe care se găseau ceva merinde şi a îndemnat-o să mănânce. El era deja cu o sticlă de coniac în mână şi a tot degustat-o în timp ce Iuliana înghiţea greu câteva bucăţele de brânză şi puţină pâine.

- Dacă nu mai mănânci, strânge masa, i-a vorbit el răstit şi a dat pe gât ultimele picături de pe fundul sticlei.

Apoi, întocmai ca în noaptea precedentă, privind-o cum face ordine, bărbatul s-a ridicat încet, pe nesimţite, a cuprins-o pe la spate în braţe şi a început să o dezbrace cu brutalitate. A aruncat-o pe pat şi a frământat-o în acelaşi fel până când s-a simţit satisfăcut ori, mai degrabă, obosit.

Iuliana nu mai avea putere să riposteze la nimic. Norocul ei, pentru că bărbatul nu a mai avut motive să o lovească şi de data asta.

- Vezi că înveţi repede, târfuliţo? Dacă eşti cuminte, mâine te voi învăţa primele lecţii. Am o mare surpriză pentru tine. Acu, gata! Treci la culcare şi ai grijă ce faci...

Dimineaţa a fost trezită de lătratul câinilor, după un somn chinuit început în lacrimi şi suspine înfundate, când cocoşii cântaseră de miezul nopţii. Era singură în cameră. A îndrăznit să se apropie de fereastră. Se vedea maşina trasă în faţa casei şi i-a citit numarul de înmatriculare până l-a memorat. Mai departe, gardul cu poarta străjuită de doi copaci înalţi. La poartă lătrau câinii pe care stăpânul lor încerca să-i îndepărteze.

Era cu cineva de vorbă. A luat în braţe câteva pachete, a închis poarta şi s-a îndreptat către casă. Când a intrat în cameră, ea era în pat, ca şi când nu s-ar fi trezit din somn.

- Hei, târfă! Gata cu somnul. Treci să faci o cafea amară pentru băiatu'.

A lăsat-o mai întâi la baie, după care a dus-o în bucătărie şi i-a arătat tot ce este acolo. Şi vase şi alimente. Un aragaz murdar de grăsime, cu două ochiuri, o masă acoperită cu ceva de material plastic şi trei scaune tip taburet, o chiuvetă şi un dulap de bucătărie de pe timpuri apuse, întregeau decorul.

După ce a mâncat cu mare poftă şi zgomot şi a băut cafeaua, fără să-i pese că ea abia a înghiţit câte ceva în silă, i-a vorbit cu satisfacţie, sfătos şi poruncitor:

- Pe seară avem musafiri. Vin trei prieteni buni pe la mine. Cu ce este aici şi cu ce mai primesc, faci mâncare pentru toţi. Să vezi ce noapte de petrecere întindem! Să te faci frumoasă. Spălată, rimelată, rujată, că altfel draci mănânci şi nu te saturi! - Eu...eu nu am...

- Să ai! Este apă la baie şi săpun. N-ai ruj?

- Nu am...dar, dar am ceva. În rucsac... Şi cremă am...

- Bine, o să ţi-l aduc. Să-mi spui ce-ţi mai trebuie.

A ieşit şi s-a întors cu rucsacul pe care l-a aruncat pe pat. Iuliana a întins înfrigurată mâinile să-l ia şi simţea cum inima-i zvâcneşte cu putere de bucurie, emoţie, speranţă şi teamă.

- Ce te grăbeşti aşa, târfă? Avem timp, a zis el şi s-a ridicat pentru a-i smulge rucsacul din mâini.

L-a întors cu faţa în jos şi l-a scuturat până ce toate lucrurile au căzut. Când a luat primul caiet şi l-a aruncat scârbit pe masă, s-a auzit lătratul câinilor asmuţiţi şi bătăi puternice în poarta de lemn. S-a ridicat şi s-a uitat pe fereastră.

- Ce paştele mă-sii vrea şi prostul ăsta acuma, băi?!

A ieşit înfuriat, bodogănind şi înjurând.

Fata s-a repezit la rucsac, a scos telefonul din buzunărelul secret şi l-a ascuns sub saltea. Apoi, a alergat la fereastră să vadă unde este bărbatul, nerăbdătoare să sune acasă. Era deja la poartă şi gesticula.

Când a văzut pentru o clipă omul cu care vorbea şi pe care l-a bătut pe umăr, Iuliana nu a putut să-şi reţină ţipătul ce i-a scăpat în acelaşi timp cu primele lacrimi de bucurie de când nu-şi mai vazuse părinţii...

Capitolul IV

La prima oră, Silvia se afla la uşa Secţiei de Poliţie, cu mult înainte de a se începe programul de lucru. Îl aştepta pe şeful care i se păruse interesat şi înţelegător cu privire la situaţia în care se afla familia ei. Spera să afle veşti îmbucurătoare şi se adresase la cei care erau ori treceau pe la sediu la ora aceea. Poliţiştii care erau de serviciu nu cunoşteau nimic.

Când a apărut şeful cel mare, l-a privit direct în faţă şi toate speranţele ei s-au năruit căci, după expresia ochilor lui, a înţeles că nu are noutăţile aşteptate.

- Regret doamnă, vă rog să mă credeţi, dar asta este situaţia. Avem câteva date pe care le exploatăm. Oamenii mei şi nu numai, sunt în teren. Căutăm câţiva indivizi dubioşi ce pot avea legătură cu dispariţia fetei...

- Domnule ofiţer, arestaţi-i ca să vă spună tot ce ştiu...

-Doamnă, nu pot să-i reţin fără dovezi. Şi, în nici un, caz nu-i pot aresta fără un mandat de arestare emis de judecător, mai ales că nu ştim exact dacă fata este răpită ori...

- Ori, ce?! Credeţi că fata mea este din alea care...

- Este posibil să fi mers de bunăvoie la o distracţie cu prieteni pe care nu-i cunoaşteţi şi, ştiţi cum se întâmplă, petrecerea s-a prelungit...

- Fata mea mi-ar fi spus. Fata mea nu a ascuns niciodată nimic, domnule ofiţer. De ce nu răspunde la telefon? De ce este blocat?

- Doamnă, mergeţi acasă şi fiţi sigură că vă vom anunţa imediat dacă aflăm ceva. Lăsaţi-ne să lucrăm, a mai zis şeful Secţiei şi a pus mâna pe unul din telefoanele care sunau de câteva minute.

Din primele cuvinte Silvia a înţeles că nu este vorba despre fata ei şi a plecat încet, gârbovită şi îmbătrânită de ultimele două nopţi în care doar aţipea cu intermitenţe. Era vlăguită, dar a găsit forţa de a merge tot mai repede spre casă, chiar dacă ştia bine că Tudor, soţul ei, obţinuse trei zile libere şi era permanent cu ochii pe telefon.

A făcut doar un foarte mic ocol pentru a trece pe la alimentară şi prin piaţa din apropierea locuinţei. Mergea cu capul plecat, cu privirea în pământ, pentru a nu i se putea citi durerea şi deznădejdea ce o stăpâneau. Întâmplarea ajunsese la urechile vecinilor şi-i venea foarte greu să le suporte privirile pline de compătimire, ori să răspundă la întrebările care parcă-i loveau tâmplele şi timpanele urechilor: "Gata? A venit?...Au găsit-o? Trăieşte?"

Când Tudor i-a deschis uşa, a rămas câteva secunde în prag şi s-au privit lung şi întrebător în ochi. Nu a fost nevoie de cuvinte. Amândoi au înţeles şi la amândoi au apărut lacrimi în ochii trişti şi obosiţi...

După primele momente de surpriză şi speranţă, Iuliana s-a dezmeticit şi a vrut să deschidă fereastra şi să strige după ajutor. Era convinsă că omul în uniformă de poliţie de la poartă o va auzi şi o va salva. Nici nu s-a gândit că de la distanţa aceea era poate greu să se facă auzită. Atâta doar că poliţistul plecase de la poartă şi omul care o ţinea sechestrată se întorcea agale, scuipând printre dinţi şi înjurând câinii ce se hârjoneau pe lângă el.

S-a repezit, înfrigurată şi temătoare, la salteaua sub care ascunsese telefonul. L-a scos de acolo şi a încercat să caute numărul de acasă dar aparatul nu funcţiona.

- Doamne, ce mă fac? Doamne, ce are de nu merge?

Când a realizat că îl închisese pentru a proteja bateria, a respirat uşurată şi a încercat să introducă codul "pin", dar zgomotele provocate de bărbatul ce intrase în casă au determinat-o să renunţe şi să-l ascundă iar sub saltea. Tocmai întinsese bine aşternuturile şi netezea pernele când a intrat el în încăpere.

- Aha, ai înţeles că trebuie şi ordine. Bine faci, târfuliţo. Voi fi domn cu tine. Ai să vezi la noapte când îmi vin prietenii. Nu uita ce ţi-am spus. Plec puţin cu treburi. Vezi că am lăsat câinii liberi şi ăştia nu prea ştiu de glumă!

A dat să plece dar s-a întors în pragul uşii şi a avertizat-o ca şi altă dată:

- Dacă ţii la viaţă, fii cuminte. Casa e încuiată. Ai acces la bucătărie şi baie. Femeia o să aducă ce i-am dat să cumpere. Fă treabă bună dacă vrei să fiu înţelegător!Iuliana nu a răspuns şi privirea ei nu s-a ridicat mai mult de nivelul genunchilor bărbatului care-i vorbea. Când a auzit zgomotul cheilor la intrare, plină de nerăbdare împletită cu teamă şi speranţă, a mers la fereastră să se asigure că el pleacă cu adevărat. Mare i-a fost surpriza să-l vadă cu o prelată mare târând-o către maşină. Nu se aştepta să plece pe jos.

A reuşit să mai citească numărul de înmatriculare înainte ca bărbatul să întindă prelata pe maşină şi s-a convins că l-a memorat bine. L-a urmărit cu privirea până la gardul împrejmuitor. Era însoţit de cei doi dulăi mereu în alergare şi dornici de hârjoană. După ce l-a văzut ieşind pe poartă, a mai aşteptat câteva minute, apoi a alergat la adăpostul improvizat sub saltea.

A activat telefonul şi s-a convins că bateria este în stare de funcţionare.

- Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să fie mama acasă, Doamne!

Aşezată la pândă în faţa ferestrei, a tastat cu mâinile tremurânde până a dat de numărul telefonului de acasă...

Silvia spăla câteva vase la bucătărie şi Tudor toca mărunt două cepe din cele cumpărate de ea în piaţă. Tristeţea lor se simţea până şi în felul în care rezolvau treburile gospodăreşti. Mâinile se mişcau încet, după automatisme formate de mulţi ani şi privirile erau pustii, goale, ca şi când forme, culori sau dimensiuni nu aveau importanţă pentru cei doi oameni. Din când în când, fixau cu insistenţă telefonul al cărui fir îl întinsese Tudor până aici, în bucătărie, unde rămâneau amândoi aproape toată ziua aşteptând cu sufletele împietrite.

Vorbeau rar. Comunicau doar din priviri, atunci când nu foloseau batistele pentru a şterge lacrimi ce curgeau adesea din ochii lor uscaţi, secătuiţi de atâta plâns.

Când soneria telefonului a spart liniştea din încăpere, au sărit amândoi odată în picioare şi se uitau speriaţi unul la altul. După câteva clipe în care ochii păreau a le ieşi din orbite, s-au repezit amândoi la telefon să-l ridice în acelaşi timp. L-a prins mai repede Silvia şi fără să aştepte vreun sunet a strigat:

- Alo!

- Mamă, alo, sunt...

- Fata mea, fata mea, unde eşti tu...-

Mamă, nu vorbi dar să mă asculţi... repede, mamă!

- Spune, spune, fata mamii, trăieşti? Doamne!

- Da mamă, spune-i lui tăticu ca m-a răpit şi m-a bătut...

- Cine, Iuliana mamă, cine a...

- Taci şi fii atentă, mamă!

- Bine, spune repede unde eşti...

- Mamă, m-a bătut şi m-a violat...

- Of, Doamne, unde ai fost Doamne! Fata mea...

- Sunt într-o casă încuiată. Într-o comună spre Giurgiu sau Alexandria...nu ştiu... Mamă ţine minte numărul maşinii...- Spune, spune maşina, da!

- Mamă, e o maşină albastră...albastru deschis, Renault. Are numărul...! Ai înţeles?

Silvia îl privea pe Tudor cu spaimă şi groază în ochi şi repeta cu voce tare..."albastru deschis, Renault, are numarul..."

- Am zis bine, Iulica mea?

- Da, ţine minte. Anunţaţi Poliţia... A fost un poliţist la poartă dimineaţa asta. A plecat, mamă...iar eu, eu...

Silvia nu a mai înţeles nimic. Fata plângea cu sughiţuri şi câteva zgomote înfundate i-au acoperit ultimele cuvinte.

- Tudore, hai repede la Poliţie, omule, ca să spunem...- Stai, stai să dau telefon mai întâi, a zis el cu vocea sugrumată de emoţie şi furie. Să le spunem maşina, femeie, să le spunem numărul ca să-l găsească pe nenorocit!

Îşi păstra cumpătul, deşi înţelesese totul din frânturile de cuvinte pe care le auzise. Simţea că se prăbuşeşte, dar gândul că trebuie să-l prindă pe cel ce-i violase şi bătuse fata parcă-i dădea putere şi luciditate...

Şeful Secţiei de Poliţie se afla în şedinţă de analiză a activităţilor desfăşurate în legătură cu mai multe fapte cu caracter infracţional comise în teritoriul de competenţă de autori necunoscuţi. Era prezent şi comisarul ce coordona grupa operativă ce se constituise după ce Iuliana fusese dată în urmărire generală, ca urmare a dispariţiei ei în condiţii neelucidate. Om cu experienţă în domeniu, fost judiciarist şi ofiţer criminalist la câteva unităţi teritoriale de Poliţie, reprezentantul IGPR era nemulţumit de felul în care au demarat primele investigaţii ce au furnizat atât de puţine date. Reuşise să pună cap la cap câteva informaţii vagi şi dăduse în urmărire, printre altele, chiar în noaptea ce se consumase, autoturismul "Renault" de culoare albastră pe care un pensionar îl văzuse parcat câteva seri în apropierea blocului în care domicilia familia fetiţei. Ordinul era foarte precis: identificarea autoturismului şi, în baza datelor de înmatriculare, a posesorului şi domiciliului ori reşedinţei acestuia. Circa 15 autoturisme cu aceasta marcă şi culoare apropiată fuseseră deja identificate în Bucureşti şi şase judeţe dar, nici pe departe, nu existau date că deţinătorii lor puteau avea cea mai mică legătură cu dispariţia fetei. Pusese deja sub observaţie un grup de persoane ce aveau la activ fapte de acest gen.

Colabora destul de operativ cu serviciile de Poliţie ce se ocupau de înmatriculări, precum şi cu cele de Evidenţă Informatizată a Persoanelor şi luase legătura şi cu şefii Serviciilor de Intervenţie Rapidă, precum şi cu reprezentanţi ai Parchetului. Era furios că nu toţi şefii de post făcuseră recunoaşteri în raza de competenţă pentru a depista şi raporta despre prezenţa autoturimului cu puţinele date cunoscute. Ceruse, în acest sens, sprijinul şefului Direcţiei de resort din IGPR dar dispoziţiile parcă se transmiteau ori se executau cu încetinitorul.

- Domnilor, în cel mult 24 de ore trebuia să avem rapoarte despre prezenţa tuturor autoturismelor cu marca asta. Trebuia să cunoaştem locul precis în care se găseşte fiecare. Ce se întâmplă, domnilor? Aţi luat de la dispecerat toate comunicările? Care sunt judeţele ale căror servicii de circulaţie nu au rezolvat problema asta? Daţi-mi lista imediat! Era nemulţumit şi de felul în care se exploataseră informaţiile obţinute de la farmacista care-l văzuse pe bărbatul ce se pare că a îmbrăţişat-o pe Iuliana. A stat de vorbă personal cu ea şi a refăcut portretul robot al individului. Era mare diferenţă între acesta şi cel ce se difuzase deja la toate instituţiile Ministerului Internelor si Reformei Administrative...

Sunetul telefonului de pe biroul şefului Secţiei de Poliţie a detensionat pe moment atmosfera şi toate privirile s-au îndreptat către omul care le făcea semne de atenţionare în timp ce scria şi repeta cuvintele învăluite într-un amestec de emoţie, bucurie, speranţă şi furie ale lui Tudor: "...un autoturism de culoare albastru deschis, marca Renault, cu numărul...o casă încuiată într-o comună, posibil pe şoseaua..."!

- Bine, mulţumesc! Rămâneţi acasă, vă rog. Vă voi căuta eu personal şi fiţi siguri că vom rezolva rapid situaţia, a încheiat el în grabă discuţia.

Toată asistenţa se ridicase tăcută în picioare şi aştepta dispoziţiile celui ce coordona activităţile grupei operative şi care, plin de energie şi luciditate, a început să vorbească scurt şi precis în timp ce contacta pe două telefoane mobile şefi ai anumitor servicii. A obţinut foarte repede date cu privire la deţinătorul autoturismului şi domiciliul acestuia. Un zâmbet de satisfacţie i s-a furişat în colţul gurii când a arătat numele acestuia pe lista de suspecţi puşi sub observaţie. Un zâmbet înlocuit rapid de contractarea furioasă a muşchilor faciali sub sprâncenele arcuite brusc a furie. Cuvintele au izbucnit parcă dorind să spargă pereţii:

- De ce p... mă-sii nu am primit nimic despre individ? Cine mama dracului l-a supravegheat?!

Tăcere. Aproape toţi lucrătorii priveau covoarele de pe podea.

- Gata, la treabă, a încheiat el fără să aştepte un răspuns pe care nici nu credea că-l va primi imediat.

În mai puţin de o oră şi jumătate, trei maşini se opreau din mare viteză în preajma casei în care se găsea Iuliana. Au coborât aproape din mers "mascaţii", după cum le spune populaţia, care au intrat, în tăcere şi extrem de vioi, o parte în curţile vecine şi o altă parte peste poarta încuiată la care lătrau deja cu furie cei doi dulăi ce au fost puşi de îndată pe fugă.

Un lucrător mascat a ridicat prelata de pe maşină şi a citit numarul de înmatriculare. A transmis scurt:

- Se confirmă!

Somaţiile au sunat cu putere la cele două uşi de acces şi la ferestre. Nu a răspuns nimeni. Casa părea a fi pustie. În câteva secunde, uşile au sărit din balamale şi echipa a pătruns în casa unde s-a răscolit extrem de rapid fiecare încăpere.

În ultima dintre ele au găsit-o pe Iuliana căzută pe covorul de iută, cu o mână prinsă sub trup şi cu cealalaltă, cu telefonul strâns în palma ei micuţă, întinsă către fereastră...

Oboseala, teama, emoţiile şi toate întâmplările nefericite prin care trecuse biata fată într-un timp scurt, ce i se păruse a fi o veşnicie, au învins-o. Vocea mamei sale venea parcă din ce în ce de mai departe până nu a mai auzit-o. O moleşeală dulce şi înceată se cobora de la cap spre tălpile picioarelor ce tremurau parcă pătrunse de frig. Ochii priveau perdeaua murdară ce se pierdea încet, puţin câte puţin, în ceaţa ce i se părea că o învăluie. A întins mâna să se prindă de pervaz dar nu a mai apucat. L-a simţit cum lunecă pe sub palmă la fel ca şi zidul ce-şi apăsa asperităţile pe vârful degetelor ei. A mai apucat să pună palma pe podea, ca ultim gest conştient, înainte de a cădea. Întunericul ce a cuprins-o brusc a înfricoşat-o pentru puţin timp, poate cateva secvenţe de secundă, până a apărut acea lumină fantastică ce venea uniform din toate direcţiile îmbrăţişând-o şi transmiţându-i o căldură uşoară şi plăcută ce-i amintea de trupul mamei sale când o alăpta. A întins braţele să învăluie sânii plini cu mâinile ei micuţe şi a început să gângurească fericită în legănatul plăcut al luminii ce o purta spre înălţimi. S-a desprins mai apoi cu gesturi molatice, pentru a pluti singură în ritm de vals pe muzica îngerească ce izvora parcă din trupul ei şi zâmbea fericită stelelor de care se apropia dansând.

Creştea pe măsură ce se înălţa şi îşi privea rochiţele dantelate cum îşi fluturau poalele atingând covorul de flori minunat colorate ce se aşternuse la picioarele ei. Deplin fericită, a ajuns la pădurea ce îşi deschidea bolţile pline de ramuri înmugurite pe care un noian de păsărele scoteau triluri fermecătoare şi, fără să-şi oprească dansul, a intrat pe cărările înguste unde a simţit, ca într-o mângâiere răcoroasă, iarba proaspătă plină de rouă. S-a aplecat să-şi plimbe palmele micuţe prin picăturile transparente în care înotau steluţe vii de lumină şi apoi le-a dus la gură să-şi umezească buzele ce, brusc, se uscaseră şi căpătaseră un gust acru-sărat. A repetat mişcarea şi, speriată că toată iarba dispăruse şi setea năprasnică o simţea cu durere, a deschis ochii brusc şi a şoptit cu greu:

- Apă!

O mână blândă-i umezea buzele cu un tifon îmbibat în apă şi-i ştergea fruntea asudată. Când a simţit fierbinţeala a două lacrimi pe obrazul ei, şi-a concentrat cu greu privirea până ce umbrele în alb au prins forme şi dimensiuni. A recunoscut cu greu chipul îngrijorat aplecat asupra ei şi a văzut lacrimile mari izvorând în cea mai adâncă tăcere din ochii mamei sale.

A suspinat adânc şi a strigat cu un ultim efort:

- Mamă!

Lacrimile i-au inundat ochii şi toată fiinţa ei s-a prăbuşit într-un alt leşin...
index