इन काउतारा एफेमेरेई CLIPE

Capitolul V
Episodul 4
IMPLINIRI SI DEZAMAGIRI
din ceea ce va fi romanul
IN CAUTAREA EFEMEREI CLIPE


După două ore de somn, Fănel s-a mai înviorat puţin. Ajunsese acasă foarte tulburat şi după ce a mâncat, fără poftă, cu gândul plecat departe, s-a scuzat şi a plecat în dormitor.
- Hei, ce îmbraci în seara asta? l-a strigat Anca privindu-l cu milă cum îşi târăşte picioarele.
- Nu ştiu...Adică, am să iau costumul acela...gri-petrol şi o cravată...
- Îţi aleg eu. Odihneşte-te...
Costumul atârna elegant pe umeraş. Alături, o cămaşă albă călcată impecabil şi o cravată asortată. Lângă uşă, pe şanuri, o pereche de pantofi negri, proaspăt lustruiţi, i-au atras atenţia când se deplasa la baie. Sub şuvoiul de apă ce se risipea pe umerii săi voinici, Fănel zâmbea înciudat.
"Tot ea se poartă mai frumos decât mine. Cred că i-a trecut supărarea...Şi nu am avut puterea să-i cer iertare. Când venim de la nuntă vom dormi împreună. Sper să fie de acord şi să dăm dracului neînţelegerile astea absurde. La ce folos atâta tensiune în casă? Nu am destulă la serviciu?...Da, am nevoie de linişte. Şi termin cu toate prostiile dacă scap cu faţa curată. Dacă nu scap...ce paştele mă-si fac? Nu ştiu. O să văd eu atunci...".
Anca a îmbrăcat o rochiţă elegantă în ton cu costumul lui Fănel, la care un cordon fals şi eşarfa purtau culori asemănătoare celor din cravata lui. Amândoi erau tineri şi frumoşi. Formau o pereche reuşită. Multe priviri au zăbovit asupra lor după ce au intrat şi până după ce s-au aşezat la masă.
Au fost întâmpinaţi de miri cu braţele deschise şi sinceră bucurie.
- Ce bine îmi pare că aţi venit! a exclamat Olga, îmbrăţişându-i pe rând. Am rămas în rochia de mireasă. Aşa se spune, că este bine până mai către miezul nopţii. Apoi ne schimbăm şi noi...
- Da, aşa am procedat şi eu. Eşti fermecătoare, draga mea! i-a răspuns Anca învăluind-o cu priviri admirative. Nu am văzut o mireasa mai frumoasă, zău aşa!
- Ei, lasă că şi tu ai fost la fel, mulţumesc! Toate miresele sunt frumoase, nu? Tu şi acum eşti, draga mea, a adăugat Olga îmbujorându-se în timp ce se îmbrăţişau din nou.
- Ei, ei! Ce risipă de amabilităţi, doamnelor, a intervenit Valentin. dar pe noi, bărbaţii, nu ne vede nimeni? Noi nu suntem...
- O, ba da! Dar asta nu se spune, se simte. Mă bucur să te cunosc şi să vă admir pe amândoi, i-a răspuns Anca însoţind cuvintele cu o reverenţă elegantă.
Fănel a fost mai reţinut. Aproba prin gestică şi priviri tot ce se spunea. Când s-a îmbrăţişat cu mireasa, nu şi-a permis să o strângă în braţe, precum ar fi dorit din toată inima. Nici nu a privit-o mai sus de bărbie.
S-ar fi emoţionat prea mult şi, în plus, simţea în ceafă privirea atentă, cercetătoare a Ancăi.
S-au despărţit pentru ca mirii să primească alţi invitaţi, după ce aceştia le-a indicat masa cu locurile rezervate pentru ei şi Valentin a smuls promisiunea de a dansa mai târziu cu "cea mai frumoasa soţie a unui prieten ori colaborator" de al său. Nu era nimeni cunoscut la vreuna din mesele alăturate, dar erau mulţumiţi că toate cuplurile erau de vârsta lor. În schimb, le-a ţinut de mai multe ori tovărăşie nea Gheorghe, tatăl ginerelui. Ştia ori nu despre Fănel din vremea în care a fost coleg de liceu cu Valentin, nu s-a lămurit. Dar că-l simpatizează şi-l apreciază ca fiind "cel mai bun prieten al fiului" său, părea destul de adevărat. "Omul ăsta nu minte. Aşa mă simte el acum, la un păhărel...Mai degrabă, aşa i s-a vorbit despre mine. Nu-mi amintesc să mă fi văzut vreodată. Mare domn, Valentin, să mă descrie acasă aşa de frumos", gândea Fănel analizându-l pe nea Gheorghe în timp ce o privea pe Anca dansând. Îi ceruse permisiunea un tânăr de alături, a cărui soţie era însărcinată în luna a şaptea ori a opta. Şi cum Fănel nu avea o stare sufletească de invidiat, şi-a dat consimţământul aproape în acelaşi timp cu formularea cererii de către acesta. Nu a uitat să-i şoptească Ancăi: "Nu mă simt prea bine, crede-mă! Distrează-te, nu se pune problema".
Anca, aparent modestă şi grijulie, l-a privit în ochi, a dat din cap înţelegătoare şi s-a ridicat încet, mimând o părere de rău exagerată. După câţiva paşi în ritmul melodiei, era deja alta. Dansul era o activitate care-i crea o stare generală de bine. În orice împrejurare. S-a apropiat de partener mai mult decât îndrăznise să o facă el şi, după primul dans, au mai urmat şi altele. Cu el ori cu alţi bărbaţi care, din diferite motive, nu aveau cu cine dansa. Doar la sârbe şi hore se codea ori chiar renunţa. Fănel era indiferent. Ar fi dorit să invite mireasa la un tangou ori vals. Nu a îndrăznit. Citise în ochii ei amuzament şi ironie. Nu ştia ce să creadă, dar era dezarmat. În afară de nea Gherghe, femeia gravidă şi alte două-trei persoane, s-a mai întreţinut cu Valentin. Până la un punct în care l-a simţit pe acesta rece şi ironic, mai ales când se discuta despre fericire şi despre femei...
- Îmi amintesc cât de puternic susţineai că te vei zbate să obţii fericirea, a început Valentin, după ce au epuizat problemele privind cursul băncii şi mersul general al vieţii românilor. Cred că ai reuşit, după cum araţi şi după gradul pe care-l ai, a continuat el, privindu-l foarte atent pe Fănel.
- Da, în linii mari. Fericirea este o noţiune greu de înţeles. Este foarte greu de explicat, a replicat Fănel. Pentru fiecare om este un altceva...
- Da, sunt de acord. Poţi fi fericit toată viaţa ori niciodată. Depinde ce ţi-ai propus să faci ca să fii fericit. Adică, depinde cum vezi tu fericirea, ce te poate face fericit, a confirmat Valentin ideea. Mai degrabă, niciodată. Oricum, e imposibil să fii toată viaţa fericit. Eu cred că am început bine şi sper să termin şi mai bine, a precizat apoi, foarte sigur pe el, zâmbind satisfăcut. Presupun că şi tu gândeşti la fel, nu?
- De ce crezi asta? l-a întrebat Fănel contrariat.
- Păi...te-ai căsătorit din dragoste, la fel ca mine, ai un serviciu foarte bun, cu salariu mai bun decât în cazul meu, presupun, ai o căsnicie fericită, cu o femeie foarte frumoasă...,aveţi toţi părinţii în viaţă şi cu ocupaţii excelente, poate şi copii, dar nu am apucat să vorbim...
- Nu, nu am şi nici nu mi-am propus, a venit răspunsul imediat şi privirea lui Fănel a devenit la fel de repede mai rece şi bănuitoare.
- Nu ai vrut copii? Asta-i bună!...Cum vrei să fii fericit fără copii? Nu ai urmaşi, nu eşti bun de nimic. Plus că ei devin un liant excelent în căsnicie şi...
- Nu mă intereseaza aspectul ăsta. Pot fi fericit şi în lipsa copiilor, dacă vreau, a precizat Fănel aproape morocănos, dar cu convingere.
- Ei, dacă pui la socoteală fetiţele ori femeile după care încă mai alergi...
- Nu alerg de loc. Ce ţi-a venit să spui asta?
- Păi...cam aşa pari şi apoi, nu ne ştim din liceu, Fănele? Nu erai tu primul în clasamentul cuceritorilor de minore? Nu mai practici sportul ăsta dacă te-ai însurat? Te-ai făcut bărbat de casă? Nu regreţi? Întrebările lui Valentin veneau cu repeziciune, calculat, într-o anume ordine logică...În cazul ăsta, Anca este o femeie fericită..., a încercat el să continue, dar Fănel l-a întrerupt vizibil nemulţumit şi destul de categoric.
- Află că nu mai practic şi...
- Nici cu femei măritate? Mă uimeşti, domnule! Iată un poliţist corect. Felicitări!
- Nu ai de ce...Am nevastă şi este suficient...Nu contest că se pot găsi din cele la care gândeşti, dar nu bag în seamă femei lipsite de scrupule. Nu agreez târfele . Crezi că se f..t mai bine, sau ce?
- Mă gândeam că, la pretenţiile tale, cauţi profesioniste şi...
- Tot o gaură numită p...ă au şi astea. Se mai f...t şi-n alte găuri, dar tu nu ştii încă s-o faci, îmi aduc aminte, a încercat Fănel să dea lovitura finală, precum o gândea plin de răutatea născută brusc în timpul dialogului.
- Să crezi tu asta, amice. Sunt fericit cu femeia mea încă înainte de a avea relaţii intime cu ea. Sunt fericit că vom avea în curând copilul nostru. Te voi invita la botez în toiul verii...Câştigăm amândoi atât cât este suficient şi necesar...
- Nu ştiu dacă vă ajunge să mergeţi în concedii afară ori să vă faceţi o vilă, ceva...
- Ha, ha, ha! Nu asta aduce fericirea, Fănele...Fericirea vine din noi, în cazul nostru. Din privirile şi îmbrăţişările noastre, din sufletul şi din dragostea noastră. Şi mai vine din ambianţa de la serviciu, din dragostea şi respectul prietenilor, din credinţă. Câte ceva din toate şi...
- Vorbe, vorbe, vorbe, domnule Vali! O să te văd după câţiva ani de căsnicie. Mai vorbim atunci, l-a întrerupt Fănel nemulţumit de cursul discuţiei. Hai să mai bem ceva şi poate că dansez şi eu...


...În prima zi a săptămânii, contrar obiceiului, Fănel se îndrepta morocănos spre locul de muncă mai devreme cu o oră. Nu a suportat să mai stea acasă după ce şi-a băut cafeaua. Nu vedea pe nimeni şi nu răspundea la salut nici chiar în incinta instituţiei. Era supărat pe el însuşi şi pe toată lumea...
...De la nunta lui Valentin a plecat înainte de a se aduce tortul miresei. Nu a mai putut suporta atmosfera apăsătoare creată poate doar în mintea lui. Orice dialog, după cel cu Valentin, i se părea a fi născut special spre a-l pune pe el în inferioritate. La fel ca unele glume sau bancuri cu şi despre poliţişti, chiar dacă mirele l-a încredinţat că nu a spus nimănui ce profesie are el. O bănuia pe propria-i soţie că "a dat ca proasta din gură ca săcrească în ochii bărbaţilor ce o dansau". Poate că şi din această cauză o privea pe Anca cu suspiciune. Era contrariat şi nervos că, pe timpul singurului dans pe care-l aveau la activ, ea a fost crispată, fără chef, total indiferentă, rece, deşi a văzut-o cât de degajată era cu alţi parteneri de dans.
Acasă, contrar planurilor iniţiale, a fost nervos şi cuvintele de reproş nu au lipsit. De aici, la acuze justificate ori ba, nu a mai rămas decât un pas şi amândoi au ridicat tonul şi s-au privit cu duşmănie, ca doi străini. Nici nu s-a mai pus problema să doarmă împreună.
Duminica a fost destul de scurtă şi săracă în evenimente. Amândoi s-au trezit târziu. Nu şi-au vorbit nici în bucătărie, chiar dacă Anca a pregătit şi a aranjat masa cu două tacâmuri. Înghiţeau cu noduri, fiecare dus departe de propriile gânduri.
Ea a plecat, după prânz, la serviciu. Supărată, mâhnită, dezolată. "Cu omul ăsta nu mai e nimic de făcut. Oricum m-aş comporta, tot rău mă vede. În pat nu mai vine. Se gândeşte la alta, în mod sigur. O avea p...a mai fierbinte, nenorocita aia! Ei bine, lasă că am eu cu cine să mă simt mai bine decât cu tine, împăunatule! Ţi s-a urât cu binele...Eu te plictisesc…".
El a trecut prin toate programele TV. Nu a agreat niciunul. S-a îmbrăcat şi a plecat la restaurantul "T". Să o caute pe Mariana. Simţea nevoia să vorbească cu cineva. Să se destăinuie. Pe drum, s-a răzgândit. S-a îndreptat către biserică. "Dacă a avut slujbă, ca în orice duminică, poate că-l mai găsesc la ora asta. O mai fi stat de vorbă cu oamenii. Cu babele, că alea stau toată ziua la biserică...N-o să mă confesez eu cu totul, dar popa ăsta are darul de a mă linişti. Numai statul în biserică şi tot este suficient să mă calmeze. Să-mi aşeze puţin gândurile".
A avut ghinion. Preotul plecase nu de mult timp. Era trecut de ora 15.00. "Nu sunt întreg la minte dacă aveam pretenţia să-l găsesc la ora asta! Nu m-am uitat la ceas când am plecat...Are şi el familie. E duminică. Numai pentru mine nu este, băga-mi-aş p...a în ea de viaţă să-mi bag! Merg la restaurant. Ea ştie să mă asculte şi nu pune multe întrebări. Numai să fie în tură. Apoi, mănânc acolo...".
La restaurant, surpriză mare. Nea Vasile, şeful de sală, era patron. Separeul în care era obişnuit cu Mariana, era deservit de o doamnă între două vârste, amabilă, zâmbitoare, cu mare vioiciune în mişcări. Nu a cunoscut-o pe Mariana Iordache. Era de foarte puţin timp angajată. Dar l-a întrebat pe patron şi acesta a venit personal să-l salute pe Fănel.
- Vă salut cu respect, domnule! Tot ce consumaţi azi va fi din partea firmei...
- Ei, nu e cazul...O căutam pe Mariana..., a refuzat el plictisit.
- Îmi pare rău, dar nu ştiu ce să vă spun. După controalele alea dure pe care le-aţi trimis aici, patronul a dat faliment. Nici nu ştiu dacă a scăpat numai cu...
- Stai, stai puţin, domnule! Ce controale am trimis eu? Despre ce este vorba?
- Păi, după petrecerea aia a dumneavoastră, biata fată a trebuit să plece. Nu se mai putea sta aici dacă
l-a refuzat pe patron şi am gândit că...
- Cu ce l-a refuzat, domnule, pe patron? a întrebat Fănel subit interesat.
- A refuzat să vă spioneze, domnule. Să-l informeze despre ce vorbiţi...
- Nenorocitul ăla? Mă urmărea pe mine?...Şi, ce spuneai dumneata?
- Păi, eu am crezut că, drept răspuns, l-aţi reclamat, s-a explicat nea Vasile privindu-l încă bănuitor, chiar dacă entuziasmul manifestat era în descreştere vizibilă. A venit Poliţia economică, a venit, Garda financiară, pompierii şi sanepidul, cum ne exprimăm noi...L-au desfiinţat, domnule, în mai puţin de o săptămână...
- Mda, înţeleg...O merita nenorocitul, dar nu eu am făcut asta...
- ...Nu-i nimic, domnule, ce doriţi să comandaţi? Chem imediat fata să...Ba nu, eu personal am să...
- Nu, mulţumesc. Unde o găsesc pe domnişoara Mariana?
- V-am spus că nu cunosc. Îmi pare rău. Nu a mai trecut pe aici...
...Răstignit pe fotoliu, cu mapele pe birou nedesfăcute, scârbit de toate gândurile ce-i treceau prin minte, Fănel mustea de furie şi neputinţă. Începea o nouă săptămână de muncă, fără vlagă, lipsit de entuziasmul ce-l anima de obicei. Aştepta să vină timpul pentru a merge la plictisitoarea şedinţă operativă de luni. Sunetul strident al telefonului în liniştea mormântală din birou l-a trezit din meditaţie şi chiar l-a speriat puţin.
- Am onoarea să vă salut! Ofiţerul de serviciu, subcomisar Constantin. Domnul inspector-şef Nicolae, da?
- Da, să trăiţi! Despre ce este vorba?
- Nu v-am văzut când aţi intrat...Am o notă telefonică aici semnată de domnul comisar şef Ulieru. La orele nouă să fiţi la dânsul în birou. Nu se mai ţine şedinţa operativă de la ora opt.
- Da, am înţeles...Dacă-mi permiteţi, cam pe la ce oră a sosit nota asta?
- ...Un moment...puţin după miezul nopţii apare în registru...Caut imediat...
- Mulţumesc, nu este nevoie...Să trăiţi!
Fănel s-a uitat la ceas total surprins şi bănuitor. "Un ceva nasol s-a întâmplat, fără discuţie...La miezul nopţii? Ce-i cu grija asta? Plecam undeva şi nu mai veneam la serviciu? Putea să mă sune dacă este ceva urgent...Poate că m-a căutat acasă şi nu a fost nimeni...Dar ce s-a întâmplat, domnule? Culmea e că a suspendat şedinţa!".
A scos agenda de lucru şi a consultat-o. A desfăcut mapele cu documente. Le-a cercetat din ce în ce mai înfrigurat, hârtiuţă cu hârtiuţă. A desfăcut sertarele şi a studiat tot mai nervos conţinutul dosarelor existente. Nu ştia ce caută. Nu avea o idee bine conturată. Spera să găsească o explicaţie a acestui ordin neaşteptat. Şi nu a găsit-o. Privea ceasul la fiecare trei minute.
Când a venit vremea, si-a aranjat ţinuta, a închis biroul şi a plecat. În anticameră era doar secretara. Foarte sobră, nici nu a aşteptat s-o salute şi i-a comunicat pe un ton rece ca gheaţa:
- Domnul comisar şef vă aşteaptă. Intraţi!
- Am onoarea să vă salut, domnule comisar şef! a salutat Fănel imediat cum a intrat şi, observând lângă şeful direct o altă persoană în ţinută civilă, a rămas lângă uşă în poziţia "drepţi", continuând cu voce ceva mai scăzută: m-am prezentat la ordinul dumneavoastră!
- Domnul comisar şef Panait de la eşalonul superior, l-a prezentat dl. Ulieru pe cel în ţinută civilă, fără a-l privi pe Fănel. Vă rog, domnule comisar şef! l-a invitat apoi pe acesta să vorbească.
- Domnule Nicolae, începând din acest moment, sunteţi pus la dispoziţia unităţii pentru o perioadă de trei luni. Deocamdată. În sarcina dumneavoastră s-a pus în mişcare urmărirea penală pentru o serie de fapte săvârşite în timpul serviciului şi în legătură cu acesta.
După această frază, comisarul şef Panait l-a privit ţintă pe Fănel, a ridicat câteva hârtii de pe birou şi a continuat:
- În această perioadă de timp veţi beneficia de drepturile băneşti legale, corespunzătoare gradului profesional pe care-l aveţi, mai puţin de indemnizaţia de comandă. Veţi preda, în cursul zilei de azi, toate documentele de serviciu locţiitorului dumneavoastră. Pe bază de opis văzut şi aprobat de dumneavoastră, domnule comisar şef Ulieru.
- Am înţeles, domnule comisar şef! a răspuns acesta înclinând scurt capul.
- Domnule Nicolae, dacă ai ceva de spus, te ascultăm.
- ..Eu...aş...Nu, nu am nimic de spus, domnule comisar şef, a răspuns Fănel nesigur pe el, alb ca varul, privind fix covorul de sub picioare.
- În acest timp veţi îndeplini numai o serie de sarcini şi atribuţii de serviciu pe care şeful unităţii dumneavoastră le va stabili şi comunica în scris...Cred, domnule inspector şef că ar trebui să vă căutaţi un avocat, a continuat să-i vorbească reprezentantul eşalonului superior cu voce scăzută, mult mai blândă şi mai puţin oficială. Faptele pentru care sunteţi cercetat se pare că sunt destul de grave. Vă veţi plăti singur asistenţa juridică....Nu vă putem ajuta....Dacă nu aveţi nimic de spus, sunteţi liber.
- Am înţeles,...să trăiţi! a răspuns Fănel cu glas abia auzit şi s-a întors cu capul plecat către uşă. S-a sprijinit o clipă pe clanţă. Părea că doreşte să se întoarcă. A renunţat şi a ieşit umil, mişcându-şi cu greu picioarele ce-i păreau a fi de plumb...


Afară nu mai era cald ca în urmă cu o săptămână-două. Toamna îşi intra în drepturi încet, dar sigur. Octombrie debutase cu ploi mărunte care au făcut ca temperatura să scadă destul de repede. Apoi, după ce copacii aproape că au fost dezgoliţi complet de frunze, s-a mai încălzit uşor. Aerul rece nu l-a înviorat pe Fănel. Cu paşi şovăielnici şi cu privirea înceţoşată, se deplasa asemenea unui om rătăcit care-şi caută calea fără speranţă.
De două săptămâni încheiate era alt om. Evita orice întâlnire cu persoane cunoscute, vecini de bloc ori colegi de muncă. Cu Anca a forţat o împăcare, rugând-o să nu-i pună întrebări şi să aştepte a se elibera în sine pentru a-i vorbi el deschis despre starea lui şi situaţia lor. I-a cerut iertare pentru comportamentul din ultimul timp, dar nu i-a explicat şi cauzele tensiunilor apărute şi depăşite cu greu. O simţea ceva mai aproape şi ar fi dorit ca timpul să se întoarcă. Tânjea după zilele şi momentele în care i s-a părut că a fost fericit.
"Doar clipe! Fericirea mea a fost doar de câte o clipă. Clipă efemeră. Iluzie deşartă. Într-un pat sau altul. Nu femeia, ci descătuşarea propriu-zisă prin ea, prin trupul ei. Prologul, acţiunea reuşită ori epilogul au fost clipele de fericire... Reuşita profesională s-a fragmentat şi mai greu în asemenea clipe. După muncă aiurea, tensiuni permanente şi stres zilnic. Iar în afaceri, puţine clipe de fericire am avut. Şi acum se întorc însutite şi mă distrug. Pentru o brumă de bani care să-mi aducă fericirea...Cu ce m-am ales? Cu distrugerea carierei şi a familiei. Am uitat de părinţi. Mare păcat, după spusele preotului. Am distrus căsnicia. Alt mare păcat. Şi banii ăia adunaţi cu greu, ilicit, se vor duce pe apa sâmbetei. În buzunarul avocaţilor...Să fie ăsta cel mai bun pentru mine? Ce poate face el în plus faţă de alţii? Dar, dacă doamna l-a recomandat, înseamnă că ştie ea ceva"...
...Doamna l-a ascultat cu atenţie, fără să-l întrerupă. Venise la întâlnire după ce el a rugat-o cu disperare în voce şi cuvinte. În aceeaşi garsonieră şi la fel de grăbită ca prima oară...
- Bine, am înţeles. Te-au trecut la dispoziţia instituţiei. Nimic ieşit din comun. Conform Statutului vostru. Dacă se dovedeşte că faptele tale nu fac obiectul cercetării penale, adică nu sunt considerate ca fiind infracţiuni, se revine asupra acestei dispoziţii. Reintri în toate drepturile. Poţi fi sancţionat disciplinar. Şi fără asta, scuză-mă, nu vei scăpa.
- Da, ştiu. Zilele astea abia sunt chemat în Consiliul de disciplină. După consultarea acestuia primesc sancţiunea...
- Lasă asta. Cunosc. Ce te aştepţi să primeşti? Amânarea în grad ori pierderea funcţiei?
- Nu ştiu ce să zic...Dacă au toate datele....mă pot destitui din poliţie...
- Măi băiatule, îmi pare rău de tine şi nu aş fi vrut să fiu eu primul om care-ţi spune...Faptele pentru care eşti cercetat atrag în mod sigur destituirea....Cred că ar fi mai bine, pentru tine, să-ţi dai demisia până să se aplice această măsură...
- Chiar aşa doamnă? Nu se mai poate face nimic?
- Sunt sigură că nu mi-ai destăinuit totul, dar unui avocat bun va trebui sa-i dai absolut toate amănuntele. Dacă vrei să te ajute cu adevărat...
- Cu ce mă poate ajuta el, doamnă?
- ...Să nu uităm că nu este obligatoriu să fii destituit din Poliţie. Chiar dacă împotriva ta s-a început urmărirea penală. După soluţionarea definitivă a cauzei, te poate destitui...Dacă avocatul nu a reuşit să te scoată la suprafaţă şi...
- Şi credeţi că o poate face, doamnă? a întrerupt-o Fănel cu speranţa lucindu-i în ochii măriţi de atenţia acordată spuselor ei.
- Uneori...poate! Dar te va costa, băiatule, a precizat femeia cu siguranţă, dar şi adânc gânditoare în aceeaşi măsură.
- Eu cunosc câţiva avocaţi. Nu ştiu dacă...
- Am să-ţi recomand eu unul. Poate cel mai bun. A scos la suprafaţă mai mulţi poliţişti. Notează-ţi adresa...
Fănel a notat numele şi adresa. Ar fi avut şi alte întrebări, dar era conştient că femeia i-a acordat destul timp deşi era grăbită. Mai avea o nedumerire. Se jena să o întrebe, dar curiozitatea a fost prea mare şi a învins...
- De unde cunoaşteţi toate astea, doamnă? Vă rog să mă iertaţi! De la soţul dumneavoastră?
- Măi băiatule, măi! El nu este chiar aşa cum îl crezi tu. Poate că în baza declaraţiilor tale o să-i vină şi lui rândul...ca şi prietenului Ulieru...Scap şi eu de o canalie!
- Doamnă, vă rog! a implorat-o Fănel speriat. Nu vreau să ştiu...
- Da, da...Nu trebuia să ştii...Am convingerea că nu vei vorbi niciunde despre asta. Iar eu le ştiu pentru că sunt judecătoare, băiatule...
- Dumneavoastră?! Fănel era uluit cu adevărat. Eu...nu ştiu cum...
- Lasă! Nu trebuie să-ţi faci probleme. Mi-a fost milă de tine acolo, la restaurant. Şi am eu de plătit nişte poliţe...Ai grijă de tine. Du-te la cel recomandat de mine. Şi cooperează cu anchetatorii. Altfel...
...Recapitulând întregul dialog, Fănel a ajuns, între timp, la adresa indicată de doamna Mia. A privit clădirea cu multă atenţie şi s-a apropiat. Citind cele înscrise pe firmă s-a convins că a ajuns unde trebuie. A inspirat adânc aerul rece şi s-a hotărât să intre. A bătut la uşa avocatului ignorând persoanele aflate în sala de aşteptare. Precum intuise, a pătruns în anticameră. Două secretare erau aplecate asupra unor maldăre de dosare şi hârtii care aproape că îngropau computerele alăturate pe birourile lor. Una dintre ele, fără să-l privească, l-a întrebat grăbită:
- Domnul este programat la această oră? Cum vă numiţi, vă rog?
- Doamnă, nu sunt programat...Nu ştiu cum se procedează aici...Vreau să vorbesc cu domnul avocat Victor Deleanu. Mă numesc Nicolae. Ştefan Nicolae...ofiţer de poliţie...
- Getuţa, lasă-mă să mă ocup eu de domnul Nicolae, te rog, a intervenit cealalaltă secretară care, de la primele cuvinte ale lui Fănel, se făcuse mică în scaunul său şi asculta cu ochii aţintiţi într-o hârtie ce-i tremura uşor în mână. A întors încet capul pentru a-l privi şi a ridicat din sprâncene surprinsă de emoţia ce se citea pe chipul acestuia.
- ...Doamna...domnişoara Mariana, sărut mâna, a rostit Fănel cu greu, în timp ce-şi trecea greutatea corpului de pe un picior pe altul şi o privea plin de uimire. Te-am căutat...nu am ştiut şi nimeni, cum să spun...
- Nu e nimic deosebit, domnule. M-am angajat ca secretară...Peste o lună, cu ce am învăţat aici şi cu ajutorul Domnului, voi fi avocată. Tot aici voi lucra, l-a lămurit Mariana, scurt şi direct, ridicându-se de pe scaun şi apropiindu-se. Reuşise să-şi stăpânească emoţia şi vorbea cât de cât liniştită. În ochii ei mari, senini, se citea bucuria revederii. Era mulţumită că-l surprinde cu ceea ce a spus despre ea.
- În interes de serviciu, domnule Fănel, ori alte probleme au...
- Nu-s în interes de serviciu, Mariana, a întrerupt-o el roşindu-se subit şi plecându-si privirea. Am necazuri mari. În legătură cu serviciul şi vreau să apelez...
- Am înţeles, l-a întrerupt şi ea. Stai puţin, te rog, să vorbesc cu domnul avocat. Poate că te primeşte acum...
A intrat uşoară ca o adiere şi a dispărut dincolo de uşa capitonată. Câteva minute liniştea a pus stăpânire pe încăpere. Secretara îl privea cu coada ochiului. " Fercheş bărbat şi când este supărat. De unde o cunoaşte oare pe Mariana? A cam căzut cerul pe el când a văzut-o. Doamne, dar ce priviri i-a tras! Ăsta e precis îndrăgostit de ea. Hai să-i ofer un scaun. Poate vorbeşte ceva...".
Intenţia bună a secretarei i-ar fi prins bine lui Fănel. Părea că abia se mai ţine pe picioare. Norocul a fost de fapt tot de partea lui. A apărut Mariana cu privirea strălucind a victorie.
- Poftiţi, domnule inspector şef, domnul avocat vă aşteaptă!
A însoţit invitaţia oficială cu o uşoară reverenţă ce amintea de vremea în care el o admira şi curta la restaurant. Când a trecut foarte aproape de ea, l-a îndemnat în şoaptă, zâmbindu-i: "curaj şi sinceritate, nu uita!". L-a privit lung în timp ce trecea pragul şi a închis uşa, încet, după ce Fănel a intrat în birou...

P.S.
SCUZE pentru felul in care apare TITLUL acestei postari!
Nu cunosc cum si de ce se introduc acele caractere lingvistice ale altei limbi....
Daca sunteti in cunostiinta de cauza, va rog sa rectificati ori sa ma anuntati.
Multumesc!