DACA MA CAUTI

Daca mă cauţi
când ţi-e dor de mine
să nu-ntrebi oameni
caci nu vor şti a-ţi spune
să nu întrebi pe nimeni...
Când vei auzi foşnetul pădurii
vei şti că sunt acolo
şi când răsare soarele
mă vei zări-n lumina sa
pe creste sus pe munte
iar clipocit de ape de auzi
să ştii că-s eu
cântând pe-o punte
sonetul dragostei
ce ţi-am purtat mereu...

DORUL

Câte doruri zac în noi
şi-n suflet se usucă...
Ne-ar trebui prea multe ploi
să ude dorul lor de ducă...
Şi de-am avea mai multe vieţi,
mai multe doruri strângem...
Cât de iubire suntem beţi,
de doruri nu ne plangem...

VIOLATOR IN LIBERTATE

Partea a patra

Capitolul V

Tudor a depus plângerea pe care o încropise juristul firmei al cărei angajat era, după ce a stat de vorbă îndelung şi cu şeful Secţiei de Poliţie. Comisarul l-a lămurit cu privire la necesitatea unei plângeri prealabile, explicându-i că este vorba despre forma simplă a infracţiunii de viol, întrucât fata are vârsta mai mare de 15 ani. I-a mai spus că lucrase şi la alte cazuri cu acelasi procuror şi că era mulţumit de pregătirea profesională a acestuia, de felul în care conducea cercetările şi de faptul că, nu de puţine ori, a însuşit punctul de vedere al poliţiştilor şi l-a împărtăşit în rechizitoriile expuse în faţa instanţelor de judecată pentru a-şi fundamenta acuzarea. Cu alte cuvinte, să aibă încredere că se vor lua cele mai aspre măsuri şi împotriva celui ce cuzase atâta rău fetei şi familiei sale. Tudor părea că nu aude nimic din toate acestea; repeta cu o privire goală că trebuie găsit şi arestat acel nenorocit, judecat şi aspru pedepsit, „ca să nu păţească şi alte fete ce a păţit fata mea şi să-l ştie lumea că este un monstru”.

Din păcate, s-au consumat aproape două săptămâni şi nu se ştia nimic în legatură cu plângerea. Tudor şi-a luat inima în dinţi şi l-a rugat pe şeful său să se intereseze. Acesta l-a chemat pe juristul firmei, cunoscut pentru relaţiile sale sus puse la Tribunal, rugându-l să-l sprijine în continuare pe bietul om. Nu se ştie cum şi prin cine a intervenit. Cert este că preşedintele instanţei la care a ajuns propunerea de arestare preventivă a presupusului vinovat, a constatat că la registratură se dăduse acesteia număr de înregistrare şi cam atat...

A luat măsuri de îndată şi, aleatoriu, a fost numit un judecător care să judece cererea în Camera de Consiliu. S-a întâmplat ca judecătorul să fie o femeie şi, în aceasta situatie, părinţii Iulianei s-au bucurat când au aflat despre o aşa întâmplare, neoficial, în speranţa că ea va înţelege mai bine necazul fetei şi va fi necruţătoare cu violatorul. Aşteptau să li se comunice ziua procesului. Aşteptau să-l vadă pe acel individ judecat şi condamnat la mulţi ani de închisoare. Deja discutaseră acasă să nu se ridice cu pretenţii la daune morale, precum mai multe persoane au încercat sa le explice că au acest drept şi, în consecinţă, prin hotărâre judecătorească, pot obţine multi bani. Aşteptau doar ca instanţa de judecată să-l pedepsească exemplar pe infractorul ce le-a necinstit copila şi a ameninţat-o cu moartea.

Nu-i interesa altceva, chiar dacă gândeau că sănătatea fetei încă nu este în afară de orice pericol. Ştiau bine ce coşmaruri are ea în unele nopti şi cu ce teamă se întoarce de la şcoală ori pleacă pană la alimentara sau piaţa din apropiere. Erau conştienţi că vor cheltui ceva bani mergând pe la diverşi medici specialişti, până la reabilitarea psihică totală a copilei, dar nu acceptau ideea ca banii să fie obţinuţi prin aceasta modalitate nedemnă.

Ce nu ştiau ei şi nu aveau cum să afle vreodată, era procedura în care s-a decis cu privire la arestarea preventivă a învinuitului, precum şi faptul că acesta era recidivist...

Doamna judecător a dispus să fie anunţată ziua şi ora hotărâtă pentru soluţionarea propunerii de arestare preventivă. Femeie cu suficientă experienţă practică în domeniu, fostă avocată, după cum spun unele persoane ce susţin că o cunosc, s-a prezentat la ora fixată în Camera de Consiliu şi a ridicat nemulţumită din sprancene observând că acolo se află doar o tânără grefieră pe care a luat-o puţin la rost, vorbindu-i şi privind-o de sus ca pe ultimul pălmaş al instituţiei:

- De ce nu ai comunicat ora la care am dispus începerea şedinţei? Unde este avocatul şi învinuitul?

- Doamnă judecător, îmi pare rău, ştiţi foarte bine că am trimis la timp toate...

- Şi?! De ce nu sunt aici? Nu eşti în stare de nimic, fetiţo!

Cu privirile în podeaua prost întreţinută şi roşie în obraji, biata fată, pierdută toată în roba largă folosită zilnic de toţi grefierii când intrau în şedinţe, căuta un răspuns pe care, oricum, nu avea curaj să-l formuleze. A salvat-o, de la alte posibile observaţii nefondate, intrarea impetuoasă a unui bărbat volubil ce purta o mică listă de bucate pe reverele sacoului şifonat şi care şi-a rostogolit trupul prin uşa larg deschisă, după care a invitat, cu gesturi teatrale, să intre o doamnă tinerică şi cât se poate de indiferentă în întreaga sa manifestare.

- Poftiţi, poftiţi, stimată colega!! Doamnă judecător, cu plecăciune, îmi cer scuze pentru cele două minute de întârziere. Promit să fiu cât se poate de operativ, stimată doamnă judecător...

- Bună ziua, domnule procuror! Nu este o problemă, vai de mine...Unde este presupusul vinovat şi cine este domnişoara?

- Domnişoara, bine zis, este avocata numită din oficiu, având în vedere că presupusul învinuit, precum îl numiţi dumneavoastră, este dispărut ori de negăsit pentru moment...şi, drept urmare, nu am putut să-l prezint la această dată şi cred că nici nu va fi necesar!

- Bine, vom vedea ce şi cum, domnule procuror. Începem imediat dezbaterea cazului, după ce domnişoara grefier...

- Deja am documentele domnişoarei avocat şi primele date le-am înscris...

- Nu te grăbi şi aşteaptă să menţionezi ceea ce dezbatem noi şi hotăram aici. Cu privirea rece şi vizibil nemulţumită de un anume ceva, judecătoarea s-a adresat avocatei, încercând să fie mai amabilă:

- Domnişoară, dacă aveţi susţineri de vreun fel, aşteptaţi să le expuneţi la momentul oportun...

Acel "moment oportun" se pare că nu s-a ivit. Procurorul a luat cuvântul şi a cerut a se menţiona că plângerea a fost retrasă şi, pe cale de consecinţă, nu se mai poate discuta despre arestarea preventivă pe care o solicitase.

- În acest caz, domnule procuror, prezentaţi cererea de retragere...- Promit să o aduc în primă urgenţă. Credeţi-mă că, în graba de a mă deplasa aici, am uitat-o la birou...

- Bine, a intervenit grefiera oarecum nedumerită şi fără prea mult curaj, dar eu ce ataşez la dosar şi cum fundamentez încheierea...

- Dumneata să-ti vezi de treaba dumitale, a oprit-o procurorul fără să o privească. Doamnă judecător, am convingerea că nu mi se pune cuvantul la îndoială...

- Nicidecum, domnule procuror. Voi avea grija să se menţioneze că plângerea a fost retrasă. Domnişoara avocată, dacă aveţi menţiuni de vreun fel, vă rog!

- Eu nu am nimic de adăugat. Nu ştiam prea bine despre ce este vorba în acest caz. Îmi veţi semna, vă rog, că am fost prezentă, sa-mi pot lua şi eu banii...

- Iată un exemplu de operativitate şi vă felicit domnişoară, s-a întors procurorul către ea cu un zambet larg ce putea însemna multe!

- Bine, declar şedinţa închisă, la revedere, a rostit plină de importanţă judecătoarea şi a ieşit grăbită, urmărită de privirile contradictorii ale celorlalte persoane din Camera de Consiliu...

* * *

Iuliana a fost fericită pentru că toti colegii i-au respectat durerea şi nimeni nu a amintit de întâmplările tragice prin care trecuse. S-a ocupat foarte serios de pregătirea examenului de bacalaureat. Această preocupare majoră i-a oferit poate cel mai bun medicament: uitarea!

A fost fericită că a reuşit să treacă cu peste 8,00 de bacalaureat şi s-a putut ocupa liniştită de pregătirea pentru admitere în facultate. Acum aşteaptă emoţionată să se afişeze rezultatele şi se gândeşte deja la modalităţile prin care doreşte să-şi clădească fericirea. Este convinsă că va găsi băiatul care să o înţeleagă, să o iubească şi să o respecte pentru ceea ce este ea, pentru calităţile şi capacităţile sale reale, pentru dragostea pe care ea i-o va purta lui necondiţionat.

Tudor şi Silvia se roagă pentru sănătate şi mulţumesc Domnului că fata lor este întreagă, preocupată de învăţătură şi are încredere în viitor. Aşteaptă sa li se aducă la cunoştinţa data procesului.Doi părinţi demni, aşteaptă încă să se facă dreptate.În acest timp, violatorul se află în libertate...

GANDUL

Câtă speranţă,

tristeţe si dor

ne-ncearcă în viaţă!

Şi toate ne dor...

Doar gandul tot vine

si-alearga cu spor

durerea sa aline.

Veşnicul gând călător...

SPERANŢĂ

Şi pentru că am simţit

sărutarea-ţi

pe părul meu cărunt

m-am întors

să te îmbrăţişez

dar nu te-am văzut...

şi am întins mâna

sub crengile de pom

şi-am strâns în pumn

atâţia picuri reci

căt să-mi fac oglindă

şi-n ea să te sărut...

SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Mergand in trecut, cu veacuri multe in urma, aflam ca in fruntea tinutului Tesalonic se afla o familie de voievozi crestini, lucru atat de rar ori chiar unic in acele vremuri ale imparatilor Dioclitian si Maximilian (284-311) cunoscuti pentru crunta prigoana impotriva crestinilor...

Crestin cu adevarat si cu teama justificata de a nu se afla despe acest fapt la imparat, voievodul a zidit in taina o camaruta pe care a impodobit-o cu icoane sfinte si candele. Aici venea in fiecare dimineata, impreuna cu sotia sa, pertru a se inchina si a se ruga, in genunchi si cu lacrimi in ochi, Fecioarei Maria, nascatoarea de Dumnezeu. Ei se rugau doar pentru ca Dumnezeu sa le dea intelepciunea si bunatatea necesara rezolvarii in pace a treburilor tarii si nu pentru putere si bogatie cum se intampla, din pacate, in zilele de azi. Si se mai rugau sa le dea un mostenitor la tron, pentru ca nu aveau si trecusera de prima tinerete. Seara, inainte de a se culca, voievodul si femeia sa intrau in acea camaruta pentru a multumi Domnului pentru ajutorul dat in timpul zilei si pentru a cere somn linistit in noapte si copilul pe care si-l doreau sa conduca in pace populatia din acele tinuturi peste care stapaneau ca voievozi. Dupa mai multi ani de sfanta rugaciune, Dumnezeu i-a daruit cu un prunc frumos si sanatos pe care l-au botezat in mare taina, numindu-l DIMITRIE. Foarte curand au inceput sa-l invete, in acea odaita secreta din palatul lor, toate tainele sfintei credinte, desi Dimitrie era inca un copil. Un copil care a crescut repede si a devenit un flacau frumos, intelept si viteaz, cu adanca credinta in Dumnezeu. Si el a luat obiceiul parintilor sai si in fiecare zi intra in oadaita amenajata ca o mica bisericuta pentru a se ruga si a multumi Domnului. Ravna parintilor ori vrerea Domnului a prins mare rod, intrucat Dimitrie a inteles sensul tainelor credintei, a crescut in intelpciune si a capatat mare dragoste de cei aflati in nevoi si mare mila. Era cat se poate de evident ca in el a inceput sa lucreze darul lui Dumnezeu.

Cand parintii sai au lasat carma imparatiei lumesti, atat de vremelnica, pentru a se muta in Imparatia vesnica din cer, Dimitrie era suficient de pregatit pentru a prelua mostenirea materiala si spirituala a parintilor sai si a conduce cu reala intelepciune populatia cetatii Tesalonicului.

Imparatul Maximilian l-a chemat la dansul pentru a-l cunoaste si s-a convins ca cele auzite despre intelepciunea, curajul, cinstea si vitejia acestui tanar puternic, sunt reale. L-a numit pe data voievod in locul tatalui sau...

Dimitrie a fost primit cu mare dragoste de popor si multi cetateni au trecut la credinta in Hristos atata timp cat voievodul carmuia cu vrednicie si propavaduia deschis aceasta dreapta credinta. Atata doar ca, nu peste mult timp, imparatul Maximilian a aflat ca Dimitrie este crestin si tare rau s-a maniat. Drept urmare, intorcandu-se victorios dintr-un razboi cu scitii, a poruncit a se face mari praznice in fiecare cetate de sub stapanirea sa, pentru a cinsti zeii care l-au ajutat in lupta. Ajuns si in Tesalonic, imparatul l-a intrebat pe Dimitrie daca sunt adevarate zvonurile cu privire la credinta acestuia in Hristos. Cu mare indrazneala si demnitate, Dimitrie a marturisit ca este crestin convins si chiar a defaimat inchinarea paganeasca. Marturia sa a atras pe data porunca imparatului de a fi intemnitat pana la incheierea jocurilor organizate in cinstea venirii sale, chiar daca-l stia pe Dimitrie vrednic in lupte, viteaz si credincios printre voievozi.

Printre luptatorii adusi in arena, se afla numitul LIE, un vandal puternic, inalt si infricosator la chip care pe multi viteji i-a invins si i-a aruncat in sulite, spre marea satisfactie a imparatului, mai ales ca multi dintre acestia erau crestini. Vazand toate acestea, un tanar crestin pe nume NESTOR, cunoscut Sfantului Dimitrie-voievodul sau, a hotarat sa lupte cu Lie pentru a cruta vietile altor crestini pe care acesta-i ucidea fara crutare. Mai inainte de lupta, a mers in temnita cerand lui Dimitrie rugaciuni si binecuvantare pentru a-l putea birui pe Lie. Insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul Dimitrie i-a zis lui Nestor:"Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Incepand lupta cu Lie, tanarul Nestor a strigat:"Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-ma!". Indata l-a trantit pe Lie la pamant si l-a omorat...

Imparatul s-a intristat de moartea favoritului sau, mirandu-se cum a putut Nestor sa-l invinga. Afland ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat si ajutat pe Nestor sa lupte cu Lie, imparatul a dat porunca ostasilor sa-l strapunga pe sfant cu sulitele, in temnita, convins fiind ca el a fost pricina mortii gladiatorului. In acelasi timp, plin de furie si ciuda, a poruncit sa se taie capul si Sfantului Nestor. Zacand trupul sfantului mort pe pamant, o mana de crestini au luat cinstitele lui moaste si le-au ingropat cu dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfantului a reusit a strange sfintitul sange al mucenicului si sa ia inelul ce-l purta acesta, sangerandu-se cu mucenicescul sange si facand apoi o multime de minuni cu el pana s-a umplut cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept urmare, afland imparatul Maximilian, minunata sluga, pe nume Lupul, a fost prinsa si omorata. Peste ani, când s–au gasit moastele sfantului, din acestea izvora mir binemirositor, care a vindecat multi suferinzi.

De atunci si pana in zilele noastre s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Si astazi merg zilnic credinciosi la biserica sa din Tesalonic, pentru a–l cinsti si a–i cere ajutorul.

Mare aparator te-a aflat intru primejdii, lumea, purtatorule de chinuri, pe tine, cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet ai facut pe Nestor, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos, Dumnezeu, roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila. (Tropar)

LA MULTI ANI CU SANATATE tuturor prietenilor si cititorilor acestor randuri care poarta numele Sfantului Mare Mucenic Dimitrie izvoratorul de mir si facatorul de minuni!

VIOLATOR IN LIBERTATE

Partea a treia
Capitolul V

Poliţiştii au verificat întreaga casă şi toate acareturile din curte. Primiseră dispoziţie să-l depisteze şi să-l reţină pe cel presupus a fi vinovat de răpirea şi sechestrarea fetei. Elementele de identificare a autoturismului găsit în curte sub prelată arătau, fără dubii, că deţinătorul era chiar proprietarul casei în care au descoperit fata a cărei dispariţie a fost reclamată de părinţii ei.
Măsura preventivă a reţinerii se justifica prin suficiente şi temeinice indicii cu privire la săvârşirea, de către această persoană, a cel puţin două fapte prevăzute de legea penală. De moment, nu se făcea trimitere şi la viol, până ce fata nu era în măsură să vorbească şi medicul legist să constate că această faptă s-a săvârşit cu adevărat.
S-au realizat fotografii în întreaga locuinţă, în special în camera unde a fost găsită fata, în curte cu maşina şi s-au desfăşurat investigaţii pe o zonă întinsă în jurul casei. Persoana în cauză nu fusese văzută de nimeni în ultimele trei-patru zile. Femeia care întreţinea casa în lipsa proprietarului şi hrănea câinii, devotată stăpânului şi înfricoşată de cele ştiute şi văzute, a negat că l-a văzut pe acesta când a adus fata.
- Eu nu ştiu nimic, maică! Când am venit ieri să dau la câini să mănânce, era maşina aci. Nu l-am văzut pe domnul. Nu, nu am intrat în casă că nu am avut de ce...Maşina? Păi, maşina nu a fost în curte. Domnul mai are casă dar nu ştiu unde. Poate în Bucureşti, maică.
Şeful Postului de Poliţie a raportat că proprietarul casei vine mai rar în comună şi că nu l-a văzut mai bine de o săptămână. Ştia că are o maşină asemănătoare cu cea dată în urmărire dar, pentru a fi sigur înainte de a comunica, a aşteptat să o verifice personal. Nu a ştiut că în seara precedentă proprietarul a venit acasă cu maşina...Evident, a ascuns faptul că în dimineaţa acelei zile îl avertizeze pe cel în cauză şi că a văzut maşina în curte.
Comisarul de la IGPR, şeful grupei operative care se ocupase de caz, împreună cu procurorul prezent la faţa locului, au constat că presupusul învinuit nu este de găsit în comuna de domiciliu şi s-au deplasat la spitalul unde a fost transportată fata cu salvarea solicitată în mare grabă. Ei ştiau foarte bine că individul căutat este recidivist. Informaţia era foarte proaspătă. Cunoşteau că a fost condamnat în urma cu trei ani, pentru fapte asemănătoare, prin sentinţă judecătorească şi că, în urma recursului, a reuşit să obţină suspendarea pedepsei...

Iuliana a rămas internată în spitalul la care fusese dusă de îndată ce poliţiştii o găsiseră în casa aceea. După primele ore a trebuit să relateze unui comisar de poliţie şi unui procuror, în amănunt, toate întâmplările prin care trecuse. I-a fost destul de greu să-şi amintească unele momente şi mai greu să vorbească despre altele. Se ruşina şi plângea. Strângea cu puteri slăbite mâinile mamei sale care o ţinea îmbrăţişată în timp ce privea încruntată tuburile de la perfuzie. Era înverşunată pe cei doi pentru că, în prima fază, nu i-au permis să fie de faţă. Până la urmă, procurorul, amintindu-i-se că fata este minoră şi sesizând că nu prea are bună dispoziţie şi curaj să răspundă la întrebări, a încuviinţat prezenţa mamei dar, foarte sever, a interzis acesteia să intervină în discuţie.
Când ei s-au ridicat să plece, Silvia a izbucnit în plâns şi le-a vorbit cu vădită durere în suflet:
- Da bine, dom'le procuror, fata mea o vedeţi cum este. Cu nenorocitul ăla nu faceţi nimic?
- Doamnă, se va face totul potrivit prevederilor legale în vigoare.
- Care prevederi? Alea care v-au făcut să nu-l arestaţi? Nu aveţi copii şi nu înţelegeţi că mi-a nenorocit fata?
- Individul nu a fost găsit, deocamdată. Poliţia îl caută şi voi solicita arestarea lui preventivă dar, mai întâi, trebuie să se constate că a violat-o pe fată...
- Doamnă, a intervenit comisarul de poliţie, trebuie să o vadă un medic legist şi să vă elibereze un certificat de constatare medico-legală. Luaţi legătura cu un avocat şi...
- Şi ce? Noi avem bani de avocaţi? Ce să facem mai repede cu un singur salariu, domnule ofiţer?! De ce nu constataţi dumneavoastră aici, în spital, ce trebuie?
- Numai semnătura medicului legist, doamnă, are puterea şi...
- Şi puterea lui trebuie plătită, domnule ofiţer! Asta nu înţelegeţi. Să-l puneţi pe nenorocit la plată, aia trebuie. Dar puneţi să-l aresteze, ca să plătească animalul de el. Mi-a răpit copilul şi nu-l pedepsiţi?!
- Doamnă, treaba Poliţiei s-a terminat aici, deocamdată. Un avocat vă va învăţa ce este de făcut. Mai treceţi pe la Secţia de Poliţie să vi se spună cum să faceţi o plângere deşi, fiind minoră fata, nu...
- Ba nu! Să facă plângere, a intervenit procurorul vădit plictisit şi nervos.
- Mulţumesc, o să trec neapărat! După ce îmi duc fata acasă, când o zice doctorul că poate merge. Vă rog din suflet, domnule ofiţer, puneţi o vorbă aci la medicul cela cu semnătura să vină ca să facă ce trebuie...

Medicul legist i-a vorbit Silviei cu multa blândeţe şi a îndemnat-o să depună o plângere prin care să ceară trimiterea în judecată a bărbatului care a răpit-o pe Iuliana.
- Fetiţa dumneavoastră a fost violată, doamnă. În plus, a fost bătută. Sunt multe echimoze cauzate de lovituri, prezintă şi câteva urme de muşcături şi alte semne specifice în partea de jos. Bruta nu a protejat-o sub nici-o formă si a deflorat-o cu sălbăticie.
- Păi, bine şi cum fac eu...
- Plângerea o depuneţi chiar azi la Secţia de Poliţie unde aţi reclamat şi dispariţia fetiţei. Sunteţi pe teritoriul ei de competenţă. În plus, cei de acolo au găsit-o pe copilă şi au fost la faţa locului. După ce o confirmă, o înaintează procurorului sau o depuneţi dumneavoastră la Parchet. Vă spun ei la Secţie ce şi cum.
- Bine, dar aşa...simplu, cum...
- Eu voi înscrie în certificatul pe care vi-l dau peste vreo oră, toate constatările mele. In baza lor, individul poate fi arestat şi judecat, doamnă. Certificatul medico-legal îl ataşaţi plângerii. Va sfătuiesc să vă faceţi şi copie legalizată după el. Poate că va fi necesară cândva...
- Domnule doctor, vă mulţumesc mult, mult de tot dar, ştiţi...trebuie să plătesc acuma...Aş vrea, dacă se poate...
- Să nu mai vorbim despre asta. Nu este nevoie, doamnă. Nu v-am cerut nimic, doar. Sunteţi şi aşa destul de amărâţi.
- Să vă dea Dumnezeu sănătate, dom' doctor. Săru' mâna, mulţumesc!Silvia şi-a şters lacrimile înainte de a intra în salonul în care Iuliana o aştepta nerăbdătoare şi plină de supărare, şi-a aranjat părul şi a arborat, ori mai degrabă a încercat, un zâmbet liniştitor în colţul gurii. Nu dorea să-i spună fetei toate cele discutate cu medicul legist. Era hotărâtă să o protejeze prin toate formele posibile, să o ţină departe de orice emoţie ori supărare.
- Mamă, eu nu mai pot rămâne încă două zile aici. Mă simt bine. Ia-mă acasă, mamă!
- Iulica mea dragă, a zis doctorul că trei-patru zile...
- Nu mai suport, mamă, înţelege-mă! Asistentele şi infirmierele îmi zic "violata" când şuşotesc între ele şi râd de mine. Au venit bolnave din alte saloane şi unele mă întreabă dacă mi-a plăcut, mamă.
- Dar, fata mamii, trebuie...
- Nu trebuie nimic. Cere să mă externeze. Pentru un pahar cu apă a trebuit să dau o hârtie de un leu şi asistentele îmi fac injecţia în doru' lelii. Puţin le pasă de mine dacă nu le dau ceva. Uită ca exist aici. Înnebunesc de tot, mamă, dacă mai stau aici două zile, înţelege-mă...

Capitolul VI
Trecuseră trei zile de când Iuliana se afla acasă, sub atenta îngrijire a mamei sale. Nu-i lipsea nimic şi, cel puţin sub aspect fizic, nu avea de ce se plânge. Se simţea în putere şi capabilă să meargă în afara casei, chiar şi la şcoală, dacă nu ar fi fost opunerea evidentă a Silviei, extrem de grijulie cu fetiţa ei. Pe de altă parte, se temea să ia contact cu colegii, cu profesorii, cu vecinii. Numai la gândul că va fi privită ca "violata", precum i-a mers numele în spital, simţea că o părăseşte tot curajul şi o apuca furia. Se ruşina la ideea că va trebui să povestească, chiar câte puţin, momentele prin care a trecut. Până şi amintirea controlului făcut de medicul legist o făcea să roşească şi se enerva pentru că încă nu ştia cum să procedeze, ce, cât şi cum să povestească colegelor. O obseda faptul că nu mai este "curată" şi nu va mai fi respectată de băieţi, mai ales de cei care o curtaseră cu bune intenţii şi pe care ea îi simpatiza sincer şi-i respecta.
Se considera o paria a clasei şi a anului de învăţământ, ba chiar a şcolii. Ştia că se dusese vestea peste tot, că toată lumea a discutat cazul său fără să cunoască împrejurări şi amănunte. Două colege care au vizitat-o acasă, cu o zi în urmă, au pus-o la curent cu bârfele ce circulau pe seama ei. Şi nu au putut relata totul pentru că Silvia părăsea foarte rar şi câte puţin încăperea. Iar când rămâneau singure o năpădeau pe Iuliana cu întrebări pornite din adânca lor curiozitate: "cum a fost, cum a procedat, te-a durut, cum ai stat, când ai simţit plăcerea, de câte ori ai fost a lui, ai plâns ori te-ai abţinut, în ce pozitii te-a pus, te-a...violat numai noaptea ori şi ziua, ţinea lumina aprinsă, te-a sărutat"...si altele care i-au cam întors stomacul pe dos bietei fete buimăcită de această avalanşă la care nu se aştepta.
A trecut cu greu peste proba acestei curiozităţi ce i se părea a fi de prost gust şi pentru care nu era pregătită. A răsuflat uşurată după ce ele au plecat. Atâta doar că, în mai puţin de o jumătate de oră, a izbucnit în plâns prelung şi dureros. Se simţea umilită şi murdărită de curiozitatea lor fără limită şi lipsa de interes în legătură cu suferinţa ei fizică şi morală. Nu au întrebat-o dacă a fost bătută, nu le-a interesat batjocura la care a fost supusă, nu le-a păsat că a stat şi nemâncată ori că a fost ameninţată cu moartea. Priveau totul ca pe o aventură cu elemente inedite pe care ele încă nu le cunoscuseră...

Tudor se împăca foarte greu cu faptul ca cel ce îşi bătuse joc de fata lui este în libertate. Nici nu-şi imagina că poliţiştii nu vor veni cu el când au găsit fata în casa lui şi nu credea că nu l-au descoperit pe undeva. Adevărat ca Iuliana a confirmat faptul că violatorul nu era acasă atunci, dar îl obseda întrebarea "de ce nu l-au căutat în toată ţara să-l aresteze?" şi somnul parca-i dispăruse de o aşa supărare. La serviciu se ştia de dispariţia fetei încă de când îşi luase el liber. Acum a trebuit să răspundă îngrijorării sincere a câtorva colegi de muncă. Chiar şi patronul l-a chemat să-i dea amânunte, căci auzise că fata a fost găsită. Văzându-l atât de îngrijorat şi strâmtorat, a chemat juristul firmei şi l-a rugat să-l asculte şi să-l ajute cu sfatul şi îndrumările lui.
- Nea Tudore, îţi spun de la bun început ca problema este destul de sensibilă.
- Da domnule, dar de ce nu-l arestează?
- Stai puţin şi calmează-te, te rog! Libertatea persoanei este garantată prin chiar Constituţia ţării. Acel individ este clar că se face vinovat nu numai de lipsirea de libertate a fiicei dumitale. Atâta doar că ea, chiar dacă este minoră, numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate el poate fi reţinut. Cam asta e regula. Numai aşa se poate pune în mişcare acţiunea penală. Apoi se va trece la arestare, după...
- După ce, domnule?! Dumneavoastră nu credeţi ce a povestit fata mea? A bătut-o şi a violat-o...
- Da, nea Tudore, dumneata ai dreptate dar trebuie să ştii că sunt nişte proceduri de îndeplinit. Poliţiştii nu-l puteau reţine dacă procurorul nu a solicitat asta prin ordonanţă ori poate că s-a dispus dar nu l-au găsit atunci.
- Şi ce aşteaptă ca să-l găsească?
- Aşteaptă plângerea dumitale, ca persoană vătămată, în numele fiicei deşi, ea fiind minoră, nici nu mai aveau nevoie.
- Păi...cum s-o fac să le-o duc?
- Hai la mine în birou să o concepem. Să ştii că numai judecătorul poate dispune arestarea preventivă dacă procurorul propune...
- Şi Poliţia de ce nu...
- Poliţia nu avea dreptul să-l reţină sau să-l aresteze fără ordonanţa procurorului. O putea face atunci când ai reclamat dispariţia fetei dacă se mişca cum trebuie...Poliţia execută, nea Tudore, nu face nimic fără hotărâri de la Parchet sau Instanţă. O să-l caute dacă este dispărut ori se sustrage, că procurorul va trebui să-l prezinte ca să-l asculte judecătorul pe nenorocit.
- Şi dacă nu-l găseşte, nu-l mai pedepseşte nici judecătorul?
- A, nu, lasă astea în seama lor. O să-l audieze după ce-l prind ori poate că se prezintă el singur...

Silvia se ruga Domnului şi-n culcare şi-n sculare să-i dea fetei sănătate şi să o întărească şi pe ea. Mulţumea în fiecare rugăciune pentru că au găsit-o în viaţă şi a trecut cu bine peste tot necazul. Se temea de efectul întârziat a unor traume de natură psihică şi din această teamă s-a născut ideea de a o încuraja să meargă la şcoală. "Cu fetele în jurul ei, va fi mai uşor să uite" gândea ea, fără să ştie că Iuliana, deşi avea acelaşi gând, se descurajase după vizita celor două colege. A trecut sâmbătă şi duminică, zile binefăcătoare ca odihnă şi linişte sufletească şi iată, luni, Iuliana a apărut la şcoală cu paşi şovăielnici, deşi hotărârea ei era fermă: "Nu sunt vinovată cu nimic. Am dreptul la viaţă ca toate fetele şi am dreptul să fiu fericită. Si voi fi!"
A fost primită aproape în urale de toţi colegii şi colegele. Nicio întrebare care să o deranjeze! Era privită cu respect şi a fost tratată ca un erou de epopee. Îmbrăţişările şi sărutările abia au contenit la intrarea profesorului în clasă.În pauza mare a fost chemată la directoarea liceului care a primit-o cu multă simpatie şi deschidere sinceră. Nu i-a pus întrebări şi nu a descusut-o cu privire la acea "întâmplare neplăcută". A încurajat-o să meargă înainte, cu curaj, cu fruntea sus, fără să privească decât în prezent şi-n viitor. I-a adus la cunoştinţă că a transmis elevilor rugămintea să se poarte cu toţii ca şi când nimic nu s-a întâmplat. A rugat-o şi pe ea să nu dea amănunte acelor colegi a căror curiozitate ar putea depăşi limita bunului simţ. În plus s-a oferit ca, împreună cu alte cadre didactice, să-i dea consultaţii individuale la orice disciplină la care consideră că ar avea probleme.
Iuliana a ieşit din cabinetul directoarei plutind de fericire. Nu-i venea să creadă. În mintea ei încolţiseră cu totul alte presupuneri legate de o aşa întâlnire. Se temea că va fi observată, bănuită de uşurinţă şi că va fi tratată cu acel dispreţ pe care asistentele medicale nu reuşiseră să-l ascundă suficient de bine.
Nici băieţii aceia obraznici, recunoscuţi prin expresii şi gesturi indecente, nu au deranjat-o. O priveau cu respect şi făceau tot felul de gafe copilăreşti în încercarea de a fi apropiaţi de ea, de a-si manifesta afecţiunea şi admiraţia. Privindu-i chipul, la intrarea în casă, Silvia s-a liniştit pe dată. Fata ei părea strălucitoare. În ochi nu erau decât licăre de mulţumire şi fericire...

VIOLATOR IN LIBERTATE

Partea a doua

Capitolul III

Încet, încet, cu multă teamă şi silă, dar învinsă de foame, Iuliana a mâncat câte ceva. Nu s-a atins de băutură. Nu obişnuia, dar nici nu dorea să-i faca bărbatului pe plac. Mânca încet, cu înghiţituri mari, forţate, gândindu-se la părinţi şi la îngrijorarea provocată de lipsa ei, la ceea ce ar putea face ei pentru a o găsi. Era disperată, înfricoşată şi umilită.

În toţi anii de liceu avusese atâtea propuneri şi nu cedase deşi, unele din ele, erau tentante cu adevărat. Chiar se îndrăgostise de doi băieţi care, întâmplător, aveau şi situaţii materiale foarte bune. Hotărâtă să-şi clădească un viitor după dorinţa ei, s-a desprins din vârtejul jocului iubirii şi a rămas lucidă. Dorea să fie fericită. Iar fericirea pe care o întrezărea atât de aproape şi uşor de realizat se baza, printre altele, pe fecioria ei la începutul căsniciei. Dorea să aparţină numai bărbatului pe care urma să-l aleagă ca soţ pentru toată viaţa.

Visa ca în fiecare dimineaţă să se trezească în braţele lui drăgăstoase, sub săruturile lui pline de dorinţă şi sub mângâierea primelor raze de soare venite să le lumineze chipurile fericite. Era în ea sămânţa fericirii şi de la o vreme o simţea că începe să încolţească puternic. Iar acum parcă tot zborul spre un viitor frumos, spre fericirea visată, se rupsese cu brutalitate, pe neaşteptate.

Acum, toate speranţele ei se rezumau doar la telefonul din rucsac. Dar nu l-a mai găsit în cameră în dimineaţa aceea. Ca să nu dea de bănuit, nu l-a întrebat pe el şi îşi muncea capul să găsească un motiv plauzibil pentru a-l cere. Nu a mai fost nevoie.

După ce au mâncat, bărbatul i-a dat poruncă să facă ordine în cameră. O privea din ce în ce mai lacom în timp ce ea trebăluia şi el sorbea din pahar. Nici nu terminase Iuliana să întindă faţa de masă bine, că el s-a ridicat, fără ca ea să-l vadă, a luat-o în braţe pe dinapoia ei şi a început sa o sărute pe ceafă gâfâind şi să-i muşte umerii, prinzându-i cu lăcomie sânii în acea îmbrăţişare sălbatică lipsită total de mângâiere. A tras bluza de pe ea şi i-a dat pantalonii jos, obligând-o cu brutalitate să se reazime cu mâinile de masă. De masa pe care mâncase şi care acum era doar un suport banal pentru ca el să-şi satisfacă instinctele batjocorind-o pe fata ce îşi privea plină de neputinţă lacrimile ce începuseră să ude faţa de masă deja mototolită în mâinile-i chircite de durere şi scârbă...

După orele 15,00, poliţiştii încercau să facă un portret robot al individului care, potrivit relatărilor farmacistei, ar fi îmbrăţişat-o pe fata dispărută în jurul orelor 20,00 ale zilei trecute. Au luat în considerare şi puţinele detalii ale unor copii ce loviseră cu mingea sau atinseseră cu mâna de câteva ori maşina de culoare albastră ce staţionase în acea zonă în ultimele două-trei seri. Un bărbat în jur de treizeci de ani, îmbrăcat în blugi de culoare gri şi geacă de piele neagră i-a pus pe fugă cu câteva ameninţări şi înjurături.

Atâta doar că, în toată zona, nimeni nu putea da detalii despre persoana înfăţişată de acest portret robot. Nici despre maşina în cauză nu se obţinuseră date în plus. Doar un locatar pensionar afirma că maşina nu era de producţie românească. Tot el susţinea că nu a fost parcată în vecinătatea blocului decât în ultimele două-trei zile, spre seară. Din nefericire, nu s-a uitat niciodată la numărul de înmatriculare şi nu-l văzuse pe conducătorul auto pentru a-l putea descrie.

Din discuţiile purtate cu colegi de şcoală şi câţiva vecini, poliţiştii au început să formuleze ipoteze în baza cărora să obţină un cerc de bănuiţi. Greu de realizat în condiţiile în care fata era apreciată pozitiv peste tot. Nu se afla în relaţii care să pună semne de întrebare cu niciun coleg, profesor ori bărbat din cartier. Nu fusese amestecată în vreo intrigă ori ceartă cu colege şi vecine care să-i devină ulterior duşmance.

Investigaţiile s-au extins către toate persoanele la care Iuliana a fost prezentă cu ocazia unor zile onomastice ori au însoţit-o la discotecă sau în alte locuri publice. Nu existau argumente care să indice pe cineva că ar fi fost motivat să-i facă fetei vreun rău. În plus, printre aceste persoane, nu figurau posesori ai vreunui autoturism de culoare albastră ori care să fie de provenienţă străină.

Până seara s-au centralizat şi studiat toate datele obţinute. Niciun pas înainte!În această situaţie, şeful secţiei de poliţie a hotărât să raporteze cazul la Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Bucureşti şi să înainteze rezultatul investigaţiilor efectuate până în acel moment.

Fata a fost dată în urmărire generală. Copii ale fotografiilor ei şi portretul robot al individului în cauză au fost transmise la toate secţiile de poliţie ale capitalei, la Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi la Poliţia de Frontieră. Dispeceratele au fost alertate. De asemenea, Poliţia Comunitară. Secţiile de Poliţie ale Capitalei şi Posturile de Poliţie Comunale din judeţele limitrofe Bucureştiului au primit de îndată primele date obţinute prin investigaţii, portretul-robot şi fotografiile Iulianei.Până dimineaţă, nimic nou în legatură cu dispariţia fetei...

După ce a încuiat uşa şi a avertizat-o să nu se mişte din pat dacă ţine la viaţă, omul s-a întins răpus de oboseală şi alcool şi a dormit până seara. Ea a rămas chircită de spaimă şi scârbă lângă el, la perete, sorbindu-şi lacrimile ce-i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele şi nu avea curaj să coboare nici să-şi astâmpere setea ce-i uscase cerul gurii. Strângea păturile de lână până sub bărbie şi nu reuşea să-şi oprească tremurul. Se simţea sfârşită şi frigul accentua starea de rău ce o cuprinsese. Nu i-a permis să se îmbrace şi i-a aruncat pantalonii şi bluza în camera de alături.

Vremea se răcise brusc şi se mohorâse faţă de ziua precedentă. Umezeala de afară pătrunsese în cameră, chiar dacă aceasta fusese permanent închisă.

Când soarele trecuse spre asfinţit, el s-a trezit. A tras-o lângă el şi a început să o mângâie pe trup, pe picioare, pe sâni, fără să o brutalizeze. Era întâia oară când proceda într-o manieră domestică. Dar, pentru că nu a reuşit actul sexual pe care-l pregătea, s-a înfuriat şi a bătut-o, condamnând-o că nu încearcă sa-l iubească. După ce s-a calmat, i-a vorbit cu hotărâre în glas, fixând-o cu o privire rece şi batjocoritoare:

- Îmbracă-te şi fă ordine în cameră. Plecăm. Te duc la mine acasă, târfuliţo. Ai scos o vorbă, te-am terminat! Ai înţeles?

Şi, pentru că fata nu ridica ochii către el şi decât suspina, a tras-o de păr şi a ţipat la ea:

- Ai înţeles, târfă?

Iuliana a reuşit să mişte capul în semn de aprobare şi un "da" scăpat cu durere s-a auzit înăbuşit printre suspine.

S-a îmbrăcat încordată, cu gândul la o posibilă scăpare din infernul în care s-a trezit pe nepusă masă, a făcut patul, a pus oarece orânduială în puţinele lucruri din încăpere şi a apucat ligheanul cu apă murdară şi resturi de tot felul, hotărâtă să-l ducă afară.

- Nu! Nu face glume cu mine că te plesnesc rău de tot, a ţipat el cu răutate şi a scos ligheanul afară după ce, din cadrul uşii, a avertizat-o să nu treacă pragul fără aprobarea lui. Rămasă singură, Iuliana căuta înfrigurată cuţitul ori altă unealtă pentru a-si împlini gândul ce-i venise cât zăcuse în pat. Nu l-a găsit. În cutia mesei erau doar câteva linguri de lemn. Nimic metalic în toată camera. Şi nici rucsacul ei, în care avea speranţa împlinirii celui de al doilea plan, nu era de găsit...

Când toată aşezarea era cuprinsă de întuneric, bărbatul a tras-o de mână şi a dus-o în maşină, avertizând-o să stea întinsă pe canapeaua din spate şi să nu privească pe geam.

După ce a închis porţile, a plecat în viteză fără ca Iuliana să îşi dea seama în ce direcţie se îndreaptă. A realizat doar ca nu trec prin localitate şi că se întâlnesc destul de des cu maşini de tot felul, după zgomotul motoarelor şi lumina farurilor.

Când s-a întins pe canapea, a simţit rucsacul aruncat cândva acolo şi-l mângâia plină de speranţă, rugându-se Domnului să aibă posibilitatea de a găsi telefonul şi de a-l folosi. Nu avea curaj să umble în el. Ochii bărbatului de la volan se opreau adeseori asupra ei prin oglinda retrovizoare. Mai mult simţea acea privire răutăcioasă, decât o vedea din poziţia în care se afla.

După aproape o jumătate de oră, bărbatul a încetinit mersul maşinii şi i-a pus în vedere cu duritate în voce:- Coborâm imediat. Nu ai voie să vorbeşti decât dacă te întreb eu ceva. Altfel, ştii ce te aşteaptă. Faci exact ce-ţi spun eu.

A oprit maşina. A coborât şi a deschis poarta mare a unei curţi în care abia se zărea o casă la aproape 30-40 de paşi departe de gard, privind aproape tot timpul către maşină. Doi câini mari, corciţi, ieşiseră în întâmpinare şi săreau voioşi pe bărbatul care încerca să-i îndepărteze fără să fie impresionat de bucuria lor. A băgat maşina în curte, a coborât să închidă porţile şi a revenit parcă mai bine dispus.

- Hai jos, târfuliţo! Nu uita ce ţi-am spus. Câinii ăştia sunt cam flămânzi. Să nu spui că nu te-am avertizat! Şi, parcă înţelegând vorbele stăpânului, când fata era cu un picior pe pământ şi cu altul în maşină, câinii s-au şi repezit spre ea. Râzând, el i-a îndepărtat cu greu, vorbindu-le şi mângâindu-i cu mândrie şi cu uşoară urma de duioşie, timp în care o femeie între două vârste se apropia de maşină.

- Ia-i de aici până intrăm în casă şi să vii să-ţi vorbesc, i s-a adresat bărbatul, fără să o salute.

A deschis portiera şi s-a răstit la fată:

- Aştepţi să te iau de mână, toanto? Hai mai repede!Iuliana a coborât după ce a mai stat un moment pentru a se hotărî dacă să ia ori nu rucsacul cu ea. Şi l-a luat. Atâta doar că a văzut şi el. I l-a smuls din mână şi l-a aruncat în maşină.

- Eşti nebună sau crezi că te afli în concediu, târfuliţo? Ce faci cu el?

- Am, am...am acolo caietele de...de şcoală...

- Lasă-le dracului de caiete! Ce ai de învăţat, înveţi cu mine. Meseriaşă te fac, să mă ţii minte şi să-mi mulţumeşti...

Casa era mai mare decât cea în care au fost cu o noapte înainte şi parcă mai curată, cu mai mult mobilier. Nu îşi dădea seama câte camere are. Mirosul de mucegai se simţea şi aici.Iuliana regreta că nu a putut lua rucsacul dar, o nouă speranţă, legată de femeia pe care o văzuse în curte, se născuse şi parcă-i dădea curaj. Pentru puţin timp doar, pentru că, ascultând la uşă, a auzit câteva frânturi din dialogul de pe hol. Femeia primea instrucţiuni cu privire la nişte cumpărături. A înţeles că este vorba de mâncare şi băutură pentru mai multe persoane. Deci, femeia trebuia să plece, nu rămânea acolo. În plus, părea foarte supusă bărbatului, după felul în care vorbea. Despre fată nu s-a zis nimic.

- Vino să-ţi arăt baia, i s-a adresat el din pragul uşii.

- Este ultima încăpere pe partea asta. Dacă greşeşti uşa, poate că ieşi în curte. Câinii sunt cam înfometaţi. Dacă-i preferi, treaba ta. Nu am apă în bazin. Mâine o sa pun eu. Foloseşti apa din cadă. Iei cu găletuşa asta sau cu ligheanul ăla.

Încăperea era simplă, chiar dacă era mai mare ca cea de la bloc, cu o chiuvetă şi oglindă la două palme mai sus de ea, cadă de fontă şi WC. Ciment pe jos şi două rânduri de faianţă la chiuvetă. Câteva suluri de hârtie igienică ieftină erau aliniate pe un stativ din lemn de lângă chiuveta pe care zăceau ustensile de bărbierit şi un săpun.

- Treci şi te spală. Ai zece minute la dispoziţie.

Când a revenit în cameră, bărbatul i-a arătat masa pe care se găseau ceva merinde şi a îndemnat-o să mănânce. El era deja cu o sticlă de coniac în mână şi a tot degustat-o în timp ce Iuliana înghiţea greu câteva bucăţele de brânză şi puţină pâine.

- Dacă nu mai mănânci, strânge masa, i-a vorbit el răstit şi a dat pe gât ultimele picături de pe fundul sticlei.

Apoi, întocmai ca în noaptea precedentă, privind-o cum face ordine, bărbatul s-a ridicat încet, pe nesimţite, a cuprins-o pe la spate în braţe şi a început să o dezbrace cu brutalitate. A aruncat-o pe pat şi a frământat-o în acelaşi fel până când s-a simţit satisfăcut ori, mai degrabă, obosit.

Iuliana nu mai avea putere să riposteze la nimic. Norocul ei, pentru că bărbatul nu a mai avut motive să o lovească şi de data asta.

- Vezi că înveţi repede, târfuliţo? Dacă eşti cuminte, mâine te voi învăţa primele lecţii. Am o mare surpriză pentru tine. Acu, gata! Treci la culcare şi ai grijă ce faci...

Dimineaţa a fost trezită de lătratul câinilor, după un somn chinuit început în lacrimi şi suspine înfundate, când cocoşii cântaseră de miezul nopţii. Era singură în cameră. A îndrăznit să se apropie de fereastră. Se vedea maşina trasă în faţa casei şi i-a citit numarul de înmatriculare până l-a memorat. Mai departe, gardul cu poarta străjuită de doi copaci înalţi. La poartă lătrau câinii pe care stăpânul lor încerca să-i îndepărteze.

Era cu cineva de vorbă. A luat în braţe câteva pachete, a închis poarta şi s-a îndreptat către casă. Când a intrat în cameră, ea era în pat, ca şi când nu s-ar fi trezit din somn.

- Hei, târfă! Gata cu somnul. Treci să faci o cafea amară pentru băiatu'.

A lăsat-o mai întâi la baie, după care a dus-o în bucătărie şi i-a arătat tot ce este acolo. Şi vase şi alimente. Un aragaz murdar de grăsime, cu două ochiuri, o masă acoperită cu ceva de material plastic şi trei scaune tip taburet, o chiuvetă şi un dulap de bucătărie de pe timpuri apuse, întregeau decorul.

După ce a mâncat cu mare poftă şi zgomot şi a băut cafeaua, fără să-i pese că ea abia a înghiţit câte ceva în silă, i-a vorbit cu satisfacţie, sfătos şi poruncitor:

- Pe seară avem musafiri. Vin trei prieteni buni pe la mine. Cu ce este aici şi cu ce mai primesc, faci mâncare pentru toţi. Să vezi ce noapte de petrecere întindem! Să te faci frumoasă. Spălată, rimelată, rujată, că altfel draci mănânci şi nu te saturi! - Eu...eu nu am...

- Să ai! Este apă la baie şi săpun. N-ai ruj?

- Nu am...dar, dar am ceva. În rucsac... Şi cremă am...

- Bine, o să ţi-l aduc. Să-mi spui ce-ţi mai trebuie.

A ieşit şi s-a întors cu rucsacul pe care l-a aruncat pe pat. Iuliana a întins înfrigurată mâinile să-l ia şi simţea cum inima-i zvâcneşte cu putere de bucurie, emoţie, speranţă şi teamă.

- Ce te grăbeşti aşa, târfă? Avem timp, a zis el şi s-a ridicat pentru a-i smulge rucsacul din mâini.

L-a întors cu faţa în jos şi l-a scuturat până ce toate lucrurile au căzut. Când a luat primul caiet şi l-a aruncat scârbit pe masă, s-a auzit lătratul câinilor asmuţiţi şi bătăi puternice în poarta de lemn. S-a ridicat şi s-a uitat pe fereastră.

- Ce paştele mă-sii vrea şi prostul ăsta acuma, băi?!

A ieşit înfuriat, bodogănind şi înjurând.

Fata s-a repezit la rucsac, a scos telefonul din buzunărelul secret şi l-a ascuns sub saltea. Apoi, a alergat la fereastră să vadă unde este bărbatul, nerăbdătoare să sune acasă. Era deja la poartă şi gesticula.

Când a văzut pentru o clipă omul cu care vorbea şi pe care l-a bătut pe umăr, Iuliana nu a putut să-şi reţină ţipătul ce i-a scăpat în acelaşi timp cu primele lacrimi de bucurie de când nu-şi mai vazuse părinţii...

Capitolul IV

La prima oră, Silvia se afla la uşa Secţiei de Poliţie, cu mult înainte de a se începe programul de lucru. Îl aştepta pe şeful care i se păruse interesat şi înţelegător cu privire la situaţia în care se afla familia ei. Spera să afle veşti îmbucurătoare şi se adresase la cei care erau ori treceau pe la sediu la ora aceea. Poliţiştii care erau de serviciu nu cunoşteau nimic.

Când a apărut şeful cel mare, l-a privit direct în faţă şi toate speranţele ei s-au năruit căci, după expresia ochilor lui, a înţeles că nu are noutăţile aşteptate.

- Regret doamnă, vă rog să mă credeţi, dar asta este situaţia. Avem câteva date pe care le exploatăm. Oamenii mei şi nu numai, sunt în teren. Căutăm câţiva indivizi dubioşi ce pot avea legătură cu dispariţia fetei...

- Domnule ofiţer, arestaţi-i ca să vă spună tot ce ştiu...

-Doamnă, nu pot să-i reţin fără dovezi. Şi, în nici un, caz nu-i pot aresta fără un mandat de arestare emis de judecător, mai ales că nu ştim exact dacă fata este răpită ori...

- Ori, ce?! Credeţi că fata mea este din alea care...

- Este posibil să fi mers de bunăvoie la o distracţie cu prieteni pe care nu-i cunoaşteţi şi, ştiţi cum se întâmplă, petrecerea s-a prelungit...

- Fata mea mi-ar fi spus. Fata mea nu a ascuns niciodată nimic, domnule ofiţer. De ce nu răspunde la telefon? De ce este blocat?

- Doamnă, mergeţi acasă şi fiţi sigură că vă vom anunţa imediat dacă aflăm ceva. Lăsaţi-ne să lucrăm, a mai zis şeful Secţiei şi a pus mâna pe unul din telefoanele care sunau de câteva minute.

Din primele cuvinte Silvia a înţeles că nu este vorba despre fata ei şi a plecat încet, gârbovită şi îmbătrânită de ultimele două nopţi în care doar aţipea cu intermitenţe. Era vlăguită, dar a găsit forţa de a merge tot mai repede spre casă, chiar dacă ştia bine că Tudor, soţul ei, obţinuse trei zile libere şi era permanent cu ochii pe telefon.

A făcut doar un foarte mic ocol pentru a trece pe la alimentară şi prin piaţa din apropierea locuinţei. Mergea cu capul plecat, cu privirea în pământ, pentru a nu i se putea citi durerea şi deznădejdea ce o stăpâneau. Întâmplarea ajunsese la urechile vecinilor şi-i venea foarte greu să le suporte privirile pline de compătimire, ori să răspundă la întrebările care parcă-i loveau tâmplele şi timpanele urechilor: "Gata? A venit?...Au găsit-o? Trăieşte?"

Când Tudor i-a deschis uşa, a rămas câteva secunde în prag şi s-au privit lung şi întrebător în ochi. Nu a fost nevoie de cuvinte. Amândoi au înţeles şi la amândoi au apărut lacrimi în ochii trişti şi obosiţi...

După primele momente de surpriză şi speranţă, Iuliana s-a dezmeticit şi a vrut să deschidă fereastra şi să strige după ajutor. Era convinsă că omul în uniformă de poliţie de la poartă o va auzi şi o va salva. Nici nu s-a gândit că de la distanţa aceea era poate greu să se facă auzită. Atâta doar că poliţistul plecase de la poartă şi omul care o ţinea sechestrată se întorcea agale, scuipând printre dinţi şi înjurând câinii ce se hârjoneau pe lângă el.

S-a repezit, înfrigurată şi temătoare, la salteaua sub care ascunsese telefonul. L-a scos de acolo şi a încercat să caute numărul de acasă dar aparatul nu funcţiona.

- Doamne, ce mă fac? Doamne, ce are de nu merge?

Când a realizat că îl închisese pentru a proteja bateria, a respirat uşurată şi a încercat să introducă codul "pin", dar zgomotele provocate de bărbatul ce intrase în casă au determinat-o să renunţe şi să-l ascundă iar sub saltea. Tocmai întinsese bine aşternuturile şi netezea pernele când a intrat el în încăpere.

- Aha, ai înţeles că trebuie şi ordine. Bine faci, târfuliţo. Voi fi domn cu tine. Ai să vezi la noapte când îmi vin prietenii. Nu uita ce ţi-am spus. Plec puţin cu treburi. Vezi că am lăsat câinii liberi şi ăştia nu prea ştiu de glumă!

A dat să plece dar s-a întors în pragul uşii şi a avertizat-o ca şi altă dată:

- Dacă ţii la viaţă, fii cuminte. Casa e încuiată. Ai acces la bucătărie şi baie. Femeia o să aducă ce i-am dat să cumpere. Fă treabă bună dacă vrei să fiu înţelegător!Iuliana nu a răspuns şi privirea ei nu s-a ridicat mai mult de nivelul genunchilor bărbatului care-i vorbea. Când a auzit zgomotul cheilor la intrare, plină de nerăbdare împletită cu teamă şi speranţă, a mers la fereastră să se asigure că el pleacă cu adevărat. Mare i-a fost surpriza să-l vadă cu o prelată mare târând-o către maşină. Nu se aştepta să plece pe jos.

A reuşit să mai citească numărul de înmatriculare înainte ca bărbatul să întindă prelata pe maşină şi s-a convins că l-a memorat bine. L-a urmărit cu privirea până la gardul împrejmuitor. Era însoţit de cei doi dulăi mereu în alergare şi dornici de hârjoană. După ce l-a văzut ieşind pe poartă, a mai aşteptat câteva minute, apoi a alergat la adăpostul improvizat sub saltea.

A activat telefonul şi s-a convins că bateria este în stare de funcţionare.

- Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să fie mama acasă, Doamne!

Aşezată la pândă în faţa ferestrei, a tastat cu mâinile tremurânde până a dat de numărul telefonului de acasă...

Silvia spăla câteva vase la bucătărie şi Tudor toca mărunt două cepe din cele cumpărate de ea în piaţă. Tristeţea lor se simţea până şi în felul în care rezolvau treburile gospodăreşti. Mâinile se mişcau încet, după automatisme formate de mulţi ani şi privirile erau pustii, goale, ca şi când forme, culori sau dimensiuni nu aveau importanţă pentru cei doi oameni. Din când în când, fixau cu insistenţă telefonul al cărui fir îl întinsese Tudor până aici, în bucătărie, unde rămâneau amândoi aproape toată ziua aşteptând cu sufletele împietrite.

Vorbeau rar. Comunicau doar din priviri, atunci când nu foloseau batistele pentru a şterge lacrimi ce curgeau adesea din ochii lor uscaţi, secătuiţi de atâta plâns.

Când soneria telefonului a spart liniştea din încăpere, au sărit amândoi odată în picioare şi se uitau speriaţi unul la altul. După câteva clipe în care ochii păreau a le ieşi din orbite, s-au repezit amândoi la telefon să-l ridice în acelaşi timp. L-a prins mai repede Silvia şi fără să aştepte vreun sunet a strigat:

- Alo!

- Mamă, alo, sunt...

- Fata mea, fata mea, unde eşti tu...-

Mamă, nu vorbi dar să mă asculţi... repede, mamă!

- Spune, spune, fata mamii, trăieşti? Doamne!

- Da mamă, spune-i lui tăticu ca m-a răpit şi m-a bătut...

- Cine, Iuliana mamă, cine a...

- Taci şi fii atentă, mamă!

- Bine, spune repede unde eşti...

- Mamă, m-a bătut şi m-a violat...

- Of, Doamne, unde ai fost Doamne! Fata mea...

- Sunt într-o casă încuiată. Într-o comună spre Giurgiu sau Alexandria...nu ştiu... Mamă ţine minte numărul maşinii...- Spune, spune maşina, da!

- Mamă, e o maşină albastră...albastru deschis, Renault. Are numărul...! Ai înţeles?

Silvia îl privea pe Tudor cu spaimă şi groază în ochi şi repeta cu voce tare..."albastru deschis, Renault, are numarul..."

- Am zis bine, Iulica mea?

- Da, ţine minte. Anunţaţi Poliţia... A fost un poliţist la poartă dimineaţa asta. A plecat, mamă...iar eu, eu...

Silvia nu a mai înţeles nimic. Fata plângea cu sughiţuri şi câteva zgomote înfundate i-au acoperit ultimele cuvinte.

- Tudore, hai repede la Poliţie, omule, ca să spunem...- Stai, stai să dau telefon mai întâi, a zis el cu vocea sugrumată de emoţie şi furie. Să le spunem maşina, femeie, să le spunem numărul ca să-l găsească pe nenorocit!

Îşi păstra cumpătul, deşi înţelesese totul din frânturile de cuvinte pe care le auzise. Simţea că se prăbuşeşte, dar gândul că trebuie să-l prindă pe cel ce-i violase şi bătuse fata parcă-i dădea putere şi luciditate...

Şeful Secţiei de Poliţie se afla în şedinţă de analiză a activităţilor desfăşurate în legătură cu mai multe fapte cu caracter infracţional comise în teritoriul de competenţă de autori necunoscuţi. Era prezent şi comisarul ce coordona grupa operativă ce se constituise după ce Iuliana fusese dată în urmărire generală, ca urmare a dispariţiei ei în condiţii neelucidate. Om cu experienţă în domeniu, fost judiciarist şi ofiţer criminalist la câteva unităţi teritoriale de Poliţie, reprezentantul IGPR era nemulţumit de felul în care au demarat primele investigaţii ce au furnizat atât de puţine date. Reuşise să pună cap la cap câteva informaţii vagi şi dăduse în urmărire, printre altele, chiar în noaptea ce se consumase, autoturismul "Renault" de culoare albastră pe care un pensionar îl văzuse parcat câteva seri în apropierea blocului în care domicilia familia fetiţei. Ordinul era foarte precis: identificarea autoturismului şi, în baza datelor de înmatriculare, a posesorului şi domiciliului ori reşedinţei acestuia. Circa 15 autoturisme cu aceasta marcă şi culoare apropiată fuseseră deja identificate în Bucureşti şi şase judeţe dar, nici pe departe, nu existau date că deţinătorii lor puteau avea cea mai mică legătură cu dispariţia fetei. Pusese deja sub observaţie un grup de persoane ce aveau la activ fapte de acest gen.

Colabora destul de operativ cu serviciile de Poliţie ce se ocupau de înmatriculări, precum şi cu cele de Evidenţă Informatizată a Persoanelor şi luase legătura şi cu şefii Serviciilor de Intervenţie Rapidă, precum şi cu reprezentanţi ai Parchetului. Era furios că nu toţi şefii de post făcuseră recunoaşteri în raza de competenţă pentru a depista şi raporta despre prezenţa autoturimului cu puţinele date cunoscute. Ceruse, în acest sens, sprijinul şefului Direcţiei de resort din IGPR dar dispoziţiile parcă se transmiteau ori se executau cu încetinitorul.

- Domnilor, în cel mult 24 de ore trebuia să avem rapoarte despre prezenţa tuturor autoturismelor cu marca asta. Trebuia să cunoaştem locul precis în care se găseşte fiecare. Ce se întâmplă, domnilor? Aţi luat de la dispecerat toate comunicările? Care sunt judeţele ale căror servicii de circulaţie nu au rezolvat problema asta? Daţi-mi lista imediat! Era nemulţumit şi de felul în care se exploataseră informaţiile obţinute de la farmacista care-l văzuse pe bărbatul ce se pare că a îmbrăţişat-o pe Iuliana. A stat de vorbă personal cu ea şi a refăcut portretul robot al individului. Era mare diferenţă între acesta şi cel ce se difuzase deja la toate instituţiile Ministerului Internelor si Reformei Administrative...

Sunetul telefonului de pe biroul şefului Secţiei de Poliţie a detensionat pe moment atmosfera şi toate privirile s-au îndreptat către omul care le făcea semne de atenţionare în timp ce scria şi repeta cuvintele învăluite într-un amestec de emoţie, bucurie, speranţă şi furie ale lui Tudor: "...un autoturism de culoare albastru deschis, marca Renault, cu numărul...o casă încuiată într-o comună, posibil pe şoseaua..."!

- Bine, mulţumesc! Rămâneţi acasă, vă rog. Vă voi căuta eu personal şi fiţi siguri că vom rezolva rapid situaţia, a încheiat el în grabă discuţia.

Toată asistenţa se ridicase tăcută în picioare şi aştepta dispoziţiile celui ce coordona activităţile grupei operative şi care, plin de energie şi luciditate, a început să vorbească scurt şi precis în timp ce contacta pe două telefoane mobile şefi ai anumitor servicii. A obţinut foarte repede date cu privire la deţinătorul autoturismului şi domiciliul acestuia. Un zâmbet de satisfacţie i s-a furişat în colţul gurii când a arătat numele acestuia pe lista de suspecţi puşi sub observaţie. Un zâmbet înlocuit rapid de contractarea furioasă a muşchilor faciali sub sprâncenele arcuite brusc a furie. Cuvintele au izbucnit parcă dorind să spargă pereţii:

- De ce p... mă-sii nu am primit nimic despre individ? Cine mama dracului l-a supravegheat?!

Tăcere. Aproape toţi lucrătorii priveau covoarele de pe podea.

- Gata, la treabă, a încheiat el fără să aştepte un răspuns pe care nici nu credea că-l va primi imediat.

În mai puţin de o oră şi jumătate, trei maşini se opreau din mare viteză în preajma casei în care se găsea Iuliana. Au coborât aproape din mers "mascaţii", după cum le spune populaţia, care au intrat, în tăcere şi extrem de vioi, o parte în curţile vecine şi o altă parte peste poarta încuiată la care lătrau deja cu furie cei doi dulăi ce au fost puşi de îndată pe fugă.

Un lucrător mascat a ridicat prelata de pe maşină şi a citit numarul de înmatriculare. A transmis scurt:

- Se confirmă!

Somaţiile au sunat cu putere la cele două uşi de acces şi la ferestre. Nu a răspuns nimeni. Casa părea a fi pustie. În câteva secunde, uşile au sărit din balamale şi echipa a pătruns în casa unde s-a răscolit extrem de rapid fiecare încăpere.

În ultima dintre ele au găsit-o pe Iuliana căzută pe covorul de iută, cu o mână prinsă sub trup şi cu cealalaltă, cu telefonul strâns în palma ei micuţă, întinsă către fereastră...

Oboseala, teama, emoţiile şi toate întâmplările nefericite prin care trecuse biata fată într-un timp scurt, ce i se păruse a fi o veşnicie, au învins-o. Vocea mamei sale venea parcă din ce în ce de mai departe până nu a mai auzit-o. O moleşeală dulce şi înceată se cobora de la cap spre tălpile picioarelor ce tremurau parcă pătrunse de frig. Ochii priveau perdeaua murdară ce se pierdea încet, puţin câte puţin, în ceaţa ce i se părea că o învăluie. A întins mâna să se prindă de pervaz dar nu a mai apucat. L-a simţit cum lunecă pe sub palmă la fel ca şi zidul ce-şi apăsa asperităţile pe vârful degetelor ei. A mai apucat să pună palma pe podea, ca ultim gest conştient, înainte de a cădea. Întunericul ce a cuprins-o brusc a înfricoşat-o pentru puţin timp, poate cateva secvenţe de secundă, până a apărut acea lumină fantastică ce venea uniform din toate direcţiile îmbrăţişând-o şi transmiţându-i o căldură uşoară şi plăcută ce-i amintea de trupul mamei sale când o alăpta. A întins braţele să învăluie sânii plini cu mâinile ei micuţe şi a început să gângurească fericită în legănatul plăcut al luminii ce o purta spre înălţimi. S-a desprins mai apoi cu gesturi molatice, pentru a pluti singură în ritm de vals pe muzica îngerească ce izvora parcă din trupul ei şi zâmbea fericită stelelor de care se apropia dansând.

Creştea pe măsură ce se înălţa şi îşi privea rochiţele dantelate cum îşi fluturau poalele atingând covorul de flori minunat colorate ce se aşternuse la picioarele ei. Deplin fericită, a ajuns la pădurea ce îşi deschidea bolţile pline de ramuri înmugurite pe care un noian de păsărele scoteau triluri fermecătoare şi, fără să-şi oprească dansul, a intrat pe cărările înguste unde a simţit, ca într-o mângâiere răcoroasă, iarba proaspătă plină de rouă. S-a aplecat să-şi plimbe palmele micuţe prin picăturile transparente în care înotau steluţe vii de lumină şi apoi le-a dus la gură să-şi umezească buzele ce, brusc, se uscaseră şi căpătaseră un gust acru-sărat. A repetat mişcarea şi, speriată că toată iarba dispăruse şi setea năprasnică o simţea cu durere, a deschis ochii brusc şi a şoptit cu greu:

- Apă!

O mână blândă-i umezea buzele cu un tifon îmbibat în apă şi-i ştergea fruntea asudată. Când a simţit fierbinţeala a două lacrimi pe obrazul ei, şi-a concentrat cu greu privirea până ce umbrele în alb au prins forme şi dimensiuni. A recunoscut cu greu chipul îngrijorat aplecat asupra ei şi a văzut lacrimile mari izvorând în cea mai adâncă tăcere din ochii mamei sale.

A suspinat adânc şi a strigat cu un ultim efort:

- Mamă!

Lacrimile i-au inundat ochii şi toată fiinţa ei s-a prăbuşit într-un alt leşin...
index

VIOLATOR IN LIBERTATE

Prima parte.

Capitolul I

Iuliana este o fată frumuşică la prima vedere. Înaltă, suplă, cu picioare zvelte scoase în evidenţă de blugii elastici, se mişcă vioi pe stradă şi în orice împrejurare. La şcoală este una dintre cele mai active eleve, mai ales în jocurile din timpul pauzelor.
În afară de colegii ei, sunt şi băieţi din alte clase care-i caută prezenţa şi o atrag în tot felul de scene de moment care să le prilejuiască a-i admira ochii frumoşi, a-i atinge în treacăt sânii provocatori ce înţeapă bluza subţire cu putere, ori a-şi plimba o secundă palma pe fesele apetisante ce parcă încearcă să evadeze din strânsoarea pantalonilor. Alţii, mai sensibili, se abţin cu greu să nu-şi ducă mâna pe părul ei bogat, uşor buclat, ce-i cade valuri pe umerii rotunzi, ori să-i sărute ochii plini de scântei sub sprâncenele armonios arcuite ce se ridică acuzatoare când este prea enervată ori plictisită de gesturile stângace sau de privirile lor lacome.
Sunt puţini cei ce se pot lăuda că au sărutat-o vreodată ori au îmbrăţişat-o cu voia ei. Nu are un prieten intim. Este prietenă cu toată lumea în mod egal. Doreşte să termine liceul şi să meargă la facultate . Acolo este hotărâtă să aibă un anumit fel de viaţă personală. Atunci, va împlini 18 ani şi altfel se va pune problema.
Deocamdată se abţine deşi, uneori, simte nevoia să fie mângâiată, sărutată, plimbată prin parcuri pe timp de seară ori în afara capitalei, undeva la munte. Doreşte să fie iubită cu trup şi suflet. Şi nu a dus lipsă de propuneri în acest sens dar nu i-a convenit nimic.
Colegii ei de clasă ori de liceu par a fi lipsiţi de maniere şi de experienţă sexuală. Ei nu ştiu să iubească după cum îşi doreşte ea. Sunt amatori de aventuri, de regulă, care să nu-i oblige la o implicare sentimentală în adevăratul sens al cuvântului. Aleargă după "senzaţional", cum numesc ei întâmplările ori orgiile sexuale aranjate cu fete care fac orice în afară de sex normal. Au listă cu puţinele fete "proaste" care nu au cedat şi termină liceul fără să fi facut sex oral vreodată. Le izolează, le tratează cu superioritate, le jignesc cu orice ocazie şi nu le permit accesul la petrecerile unde sunt ei invitaţi...

Iuliana este una din acele fete "proaste", chiar dacă accesul ei este neîngrădit. E prea frumoasă pentru a fi respinsă şi ştie să participe la orice distracţie, până la un anumit moment în care se retrage foarte discret. Fumează puţin, doar pentru a nu strica atmosfera, cu destulă reţinere, nu consumă băuturi alcoolice de niciun fel şi este foarte atentă şi la cantitatea de cafea pe care o bea. Nici nu vrea să audă de droguri, fie ele cele mai uşoare şi a respins cu multă hotărâre cele cateva invitaţii la o "gură de iarbă". În plus, este foarte atentă la conţinutul paharului din care bea apă minerală.
Totuşi, nimeni nu se fereşte de ea. Este foarte discretă şi nu vorbeşte niciodată despre ceea ce fac ori discută cei din jurul său. Este încă un motiv pentru care băieţii o doresc aproape de ei, în afară de faptul că-i mai ajută cu şoaptele ori cu fiţuicile la dezbateri şi verificări. Într-un cuvânt, este o bună amică.
Acasă este la fel de vioaie în toate situaţiile. Participă la curăţenie în ajun de sărbători şi se îngrijeşte singură de camera ei în care păstrează tot ce-i aparţine într-un şifonier cu două compartimente şi în câteva sertare. Îşi ajută mama la bucătărie, uneori, în ritmul melodiilor pe care le ascultă aproape fără încetare la orice aparat din apropiere şi nu se desparte de telefoanele mobile nici cand merge la baie. În rest, învaţă, citeşte mult pe computer în afara disciplinelor de învăţământ şi încearcă să facă filmuleţe.
Nu o atrag discuţiile goale de pe internet şi nici filmele porno pe care i le propun cateva colege. Le aruncă la coşul de gunoi fără să le privească. Nu este prea pretenţioasă pentru că a înţeles realitatea tristă: mai mult decât au, nu se poate. Cu un singur salariu de muncitor pe şantierele ce deservesc o parte din drumurile publice ale capitalei, familia ei nu are vreun alt venit. Poate că din această cauză nici nu prea pleacă de acasă la toate petrecerile unde este invitată şi unde ar putea să se distreze aproape în fiecare seară.
Iuliana nu este o fruntaşă la învăţătură, dar se regăseşte pe lista primilor zece la aproape fiecare final de semestru în toţi anii de liceu. Nu are preferinţe. Învaţă uniform la toate materiile. Acum, în ultimul an, dă un plus de atenţie disciplinelor de bacalaureat.
De la şcoală, de regulă, pleacă acasă. Până la prima staţie merge cu mai multe colege. Apoi, rămâne singură. După ce coboară din autobuz, mai are doar circa două sute de paşi până în faţa blocului în care locuieşte.
În seara aceea mergea încet, gânditoare, cu geaca desfăcută la nasturi şi cu rucsacul ce purta vreo trei caiete şi articole de cosmetică, agăţat pe spate. În autobuz a fost aglomeraţie şi simţea nevoia să se relaxeze.
Mergea încet, respirând adânc şi încercând să simtă mirosul primelor ramuri înverzite şi înmugurite. A deschis telefonul mobil şi a citit ora. Pe bulevard era destulă animaţie şi întunericul îşi făcea apariţia pe nesimţite.
La aproape o sută de metri de casă, o maşină staţionată, cu motorul în funcţiune, i-a atras atenţia. I se părea că a mai văzut-o de vreo două sau trei ori şi încerca să-şi amintească în ce împrejurări. Era lângă marginea bordurii şi avea portierele de pe dreapta întredeschise uşor. Nu era nimeni în maşină.
Când se afla exact în dreptul uşii din spate şi întorsese capul către înainte, a simţit două braţe puternice cuprinzând-o pe după umeri pe la spate şi îmbrăţişând-o. Speriată, a încercat să se elibereze dar, într-o fracţiune de secundă, o mână i s-a aşezat pe gură şi alta pe cap şi, cu multă forţă, au obligat-o să-şi îndoaie trunchiul.
A văzut pantoful negru, bărbătesc, de pe un picior ce deschidea larg portiera şi imediat a fost împinsă puternic cu faţa pe canapea. Piciorul ce-i rămăsese pe pragul uşii, cu genunchiul pe podeaua autoturismului, a fost cuprins brutal de gleznă şi împins în interior.În acel moment o voce bărbătească, aproape de urechea ei, articula câteva cuvinte scăpate printre dinţi:
- O vorbă dacă ai scos, eşti moartă !
Paralizată de frică, a simţit cum i se smulge telefonul din mână, a auzit portiera închizându-se cu putere şi, aproape imediat, autoturismul a pornit în mare viteză...

După mai bine de cinci minute, Iuliana şi-a revenit cu greu, s-a ridicat şi a încercat să se aşeze pe canapea. Prin oglinda retrovizoare bărbatul de la volan o privea cu ochi mici şi răi, fără să reducă viteza maşinii. Ea nu a reuşit să vorbească şi nici nu a putut să suporte acea privire.
Cu coada ochiului a început să privească afară, încercând să înţeleagă în ce zonă se deplasează maşina. Era convinsă că nu se merge către Băneasa, deoarece şoseaua nu era luminată uniform şi nici circulaţie intensă nu a observat. Drumul nu era prea bun, ceea ce a făcut-o să presupună că nici spre autostrada către Piteşti nu se îndreptau. Nu a reuşit să înţeleagă prea multe, pentru că şoferul a sesizat şi a ţipat la ea:
- Uită-te aici, târfă ! Îl vezi ? Te spintec dacă te mai holbezi pe geam. Culcă-te pe canapea !
Iuliana a privit cuţitul fluturat cu mâna dreaptă de şofer. S-a înfiorat când a văzut lama lungă şi subţire ce strălucea în semiîntunericul din maşină. Mai mult de frică decât prin act de voinţă, s-a îndoit şi s-a lăsat pe o parte în lungul canapelei, fără să dea jos rucsacul ce încă stătea fixat pe spatele ei.Realizase deja pericolul situaţiei în care se afla şi gândea cum să scape.
A căutat cu privirea clanţele interioare ale portierei şi sistemul de siguranţă. Nu a reuşit să înţeleagă mare lucru dar a întins piciorul către mânerul ce părea că ar deschide uşa. S-a ghemuit atentă, puţin câte puţin, pregătindu-se să sară imediat ce o va deschide. Nu-i păsa că maşina se deplasa cu mare viteză. Dorea să sară şi atât. Când a izbit clanţa, s-a şi ridicat, gata să se arunce. Nu a speriat-o uşa blocată care nu a cedat, deşi împinsese cu toată forţa de care era capabilă, cât a paralizat-o din nou vocea scrâşnită a omului de la volan:
- Nu ştiam că eşti proastă, târfă ! Sunt blocate toate uşile şi geamurile. Numai eu le pot desface. De nu vrei sa te înţep puţin, stai dracului cuminte acolo!
Vocea bărbatului parcă o lovea în tot trupul şi lama cuţitului fluturat cu îndemânare atât de aproape de piept au îngrozit-o pe Iuliana. Nu a putut scoate vreun sunet. Doar câteva icnete de aprobare ori de supunere...
Două schimbări mai bruşte de direcţie au clătinat-o pe canapea. A îndrăznit să tragă atunci, din nou, cu coada ochiului. Nu ştia cât s-a mers şi nu bănuia în ce direcţie. Cu rugăciuni în gând şi cu lacrimi în ochi, a încercat să-şi stăpânească tremurul corpului. Era pur şi simplu înnebunită de teamă. Nu înţelegea încă ce doreşte bărbatul ăsta de la ea. Nu avea bani, nu purta lucruri de valoare. În cap i se învârtejeau cu viteză multe întrebări la care nu găsea răspunsuri care să o liniştească.
A recunoscut o stradă pe care locuia o colegă de clasă ori i s-a părut. Ba nu! Iată, acolo întoarce tramvaiul. E cap de linie. Deci, maşina părăseşte Bucureştiul, se pare, mergând către Alexandria.
Nu a văzut mai multe, căci o palmă puternică pe frunte a culcat-o pe canapea. De durere şi frică nu a mai deschis ochii. A rămas încremenită, încercând să măsoare timpul. Nu avea ceas. Telefonul mobil era la acel bărbat. Mai avea unul mititel într-un buzunărel discret din rucsac şi se ruga Domnului să nu fie găsit de cel ce o răpise de pe stradă. Încărcase bateria în seara precedentă. Spera să-l poată folosi cât mai degrabă. Acum nu îndrăznea. Era singura ei speranţă.
Autoturismul se întâlnea, după zgomotul motoarelor şi umbrele aruncate, cu maşini mari, de marfă, cu TIR-uri. Era singurul aspect ce i s-a întipărit în memorie. În rest, era haos în capul ei şi lovitura aceea a zdruncinat-o destul de rău.
După circa o jumătate de oră, potrivit calculului ei, maşina s-a oprit. Omul de la volan a deschis portiera, i-a arătat cuţitul pe care-l mişca ameninţător aproape de ochii ei, în timp ce o privea cu satisfacţie răutăcioasă, apoi a coborât trântind cu putere uşa maşinii.
A deschis cu îndemânare o poartă mare ce părea a fi din metal forjat, s-a întors la maşină, a intrat şi a pornit motorul. Afară era întuneric dar nu a aprins farurile. A intrat cu maşina în curte numai cu lămpile de poziţie aprinse. După ce le-a stins şi pe ele, a coborât şi a închis poarta, după care a venit la maşină. A prins fata de încheietura mâinii şi a tras-o afară cu brutalitate.
Cu cuţitul în mână, la vedere, a condus-o în casa ce părea pustie în întunericul ce domina curtea în care se găsea...

A acţionat comutatorul şi lumina slabă a două becuri murdare a înfăţişat o cameră în care nu se făcuse curat de mult timp. Era un fel de dormitor, cu pat, şifonier, o masă şi două scaune vechi cu spătar, două tablouri de familie pe pereţi şi perdele prăfuite la fereastră.
- Poţi să ţipi cât vrei, dar nu te aude nimeni. Şi dacă mă enervezi, te bat până te omor. E clar ?
- Domnule, eu nu...
- Să taci ! Numai eu vorbesc aici. Când te întreb eu ceva, ai voie să vorbeşti. Dezbracă-te !
Lacrimile şiroiau şi Iuliana scâncea, lipsită până şi de ajutorul Domnului pe care-l rugase tot drumul să o salveze. Nu era în stare să se mişte şi avea mereu senzaţia că o să cadă într-un abis. A întins mâna să se sprijine de ceva, dar a întâlnit mâna bărbatului care a strâns-o cu putere şi a început să râdă batjocoritor.
- Hei, târfă, joci teatru cu mine ?!
I-a smuls rucsacul şi l-a aruncat într-un colţ al camerei, după care i-a desfăcut fermoarul de la pantaloni. Şi pentru că nu nimerea să-i desfacă cureaua lată şi fata se opunea cât putea, a lovit-o cu dosul palmei peste obraji, o dată, de două ori...până ce fata a căzut.
A prins-o pe după umeri şi a târât-o până la patul de lângă perete. A mai lovit-o de câteva ori deşi, fata era leşinată. I-a dat pantalonii jos şi i-a rupt bikini, fără să contenească a râde în neştire.
Nu a mai avut răbdare să-si tragă pantalonii jos. După ce a desfăcut nasturele mare de la betelie şi fermoarul, s-a aruncat asupra ei. I-a depărtat şi îndoit din genunchi picioarele inerte şi a violat-o cu greutate, râzând şi icnind la fiecare pătrundere.
Durerea ascuţită a trezit-o pe Iuliana. A încercat să-l împingă, să-l lovească peste faţă şi să-l zgârie pentru a se elibera. Nu a reuşit. Nu avea putere în braţele pe care le avea prinse cu forţă de încheieturi. Bărbatul nu a încetat opintirile, pătruns de o bucurie vecină cu nebunia.După ce s-a simţit satisfăcut, a coborât, şi-a tras pantalonii şi i-a aruncat un prosop vorbindu-i batjocoritor:
- De ce n-ai spus, târfă, că eşti neîncepută ? Poate te iertam şi te luam de nevastă. Ha, ha, ha! Şterge-te bine că mai avem de lucru, proasto! Nu am canalizare aici. O să-ţi dau şi apă mai târziu.
Iuliana nu a răspuns. De durere şi teamă să nu-l provoace s-o lovească din nou, a preferat să tacă. Şi ochii înlăcrimaţi şi plini de ură-i ascundea de privirea lui...


Capitolul II

Pentru ea a fost o noapte de coşmar.
Bărbatul s-a mai folosit de trupul ei încă de două ori, după ce a dezbrăcat-o complet. A muşcat-o de sâni şi de umeri cu multă cruzime, plin de pofte animalice. A întors-o şi pe o parte şi pe alta şi a ameninţat-o că face şi sex oral dacă nu stă cum vrea el şi nu se mişcă precum striga la ea să o facă.
Şi pentru că biata fată nu răspundea cu vorba sau cu trupul, a mai lovit-o de câteva ori pe unde a nimerit şi, într-un târziu, a scos cureaua lată de la pantalonii ei şi a ameninţat-o că o spânzură. După ce a obosit ori nu a mai fost în stare să o posede, i-a adus un lighean cu apă. Văzând-o că tremură de frig, i-a spus că are voie să se îmbrace şi să pună pătura pe ea.
A adus din maşină două conserve, o pâine, o bucată mare de brânză şi o sticlă de coniac. Le-a rânduit pe masă, a desfăcut o conservă de fasole cu costiţă afumată şi a chemat-o să mănânce. Ea a refuzat, deşi simţea că o doare stomacul de foame. A îndrăznit să ceară apă de băut. El i-a întins sticla de coniac, îndemnând-o:
- Ia şi bea. Îţi face poftă de mâncare şi de viaţă, nu fi proastă.
Ea a refuzat. I-a mulţumit şi a repetat rugămintea de a-i da apă. Până la urmă, i-a adus, dupa ce a golit jumătate din sticla cu coniac.
- Dormim aici. Să te odihneşti că mâine avem treabă de făcut. Poate te duc la mine acasă. Să fii cuminte dacă ţii la viaţă şi nu uita, vorbeşti numai când eu îţi dau voie!
A trecut în camera de alături şi s-a întors cu încă două pături şi o pernă. Ea nu se mişcase din locul în care o lăsase. Era parcă încremenită. Se întreba dacă este real ceea ce i se întâmplă ori este doar un coşmar.
- Să dai pantalonii jos. Poate ca până dimineaţă mai am poftă de tine. Cu păturile astea o să fie destul de cald. Tu dormi la perete. Să nu te pună dracu să te gândeşti la vreo prostie că de mâna mea mori, târfuliţo !
Nu a mai fost abuzată până dimineaţa dar nici nu a putut dormi. Lacrimile-i curgeau în neştire pe perna ce mirosea a mucegai şi cu greu se abţinea să nu ţipe, să nu urle, să nu lovească. Teama de acest bărbat şi de pornirile lui pline de sadism o paralizau...

Silvia spăla îngândurată vasele la bucătărie. Ştiind că Iuliana soseşte acasă între şapte şi opt seara, aproape în acelaşi timp cu Tudor, pregătise cina din timp şi masa era aranjată cand soţul ei a venit acasă.
Tudor, ca de obicei, plin de praf şi uleiuri de la utilajul destul de depăşit moral pe care lucra la drumuri, a intrat aproape imediat la baie să se spele. Cand a ieşit, proaspăt bărbierit şi cu poftă de mâncare şi vorbă, a ridicat din sprâncene şi, oarecum nemulţumit, s-a adresat soţiei:
- Nu trebuia să fie acasă ? Îmi este foame şi sunt destul de obosit...
- Trebuie să sosească, este ora, răspunse liniştită Silvia. Mai stăm la televizor zece minute ca să mănânce şi ea cu noi...
Au rămas aproape o jumătate de oră. Au vorbit de una de alta, au făcut unele socoteli şi prea puţin urmăreau programul TV.
- A dat vreun telefon să spună că întârzie ?
- Nu, nu a dat. Ştii bine că întotdeauna ne anunţă dacă îşi modifică programul. Dar, cu circulaţia asta, poţi să ştii când ajunge ?
- Da, aşa este, dar am avut o zi grea şi sunt obosit...
- Hai să mâncăm. O să ajungă şi ea.
Se făcuse târziu şi Tudor s-a culcat. Silvia a mai aşteptat liniştită până la ştirile de la ora 22,00 şi apoi, din ce în ce mai nervoasa şi plină de întrebări la care nu găsea răspunsuri, a luat telefonul în braţe şi a format numarul de mobil al fiicei. Iuliana nu a răspuns la niciun apel.
Fata ei nu o minţise niciodată. Anunţa cand întârzie pe motiv că se duce la teatru ori la vreo prietenă. Ştia când merge la discotecă ori la vreo aniversare. Nu existau secrete între mamă şi fiică.
După ce a făcut ordine în bucătărie, a trecut în pat, neliniştită. Nu putea adormi. Se întorcea când pe o parte, când pe alta, până când Tudor a mormăit ceva a nemulţumire ori a rugăminte, fără să deschidă ochii. S-a dat încet jos din pat, a tras un pulover pe ea şi a trecut din nou în bucătărie.
Starea de nelinişte creştea. Trecuse de miezul nopţii şi ea stătea încremenită la fereastră, privind în gol. A mai format de două ori numărul Iulianei. Şi pentru că nu a răspuns şi o teamă apăsătoare o năpădea insistent, a mers în dormitor şi l-a trezit pe Tudor.
- Măi omule, este trei noaptea şi fata nu a venit. Ce facem? Ce i s-a întâmplat?
- De unde să ştiu, măi fată?! Caută telefonul prietenei la care merge ea mai des. Poate că este acolo. Dar, la ora asta...Hai să aşteptăm până se face dimineaţă...
Când întunericul se destrăma şi cerul se lumina dinspre răsărit, Silvia era ghemuită în pat cu genunchii la piept şi cu cearcăne adânc săpate în jurul ochilor de noaptea albă plină de nelinişte. Nu reuşise să doarmă. A mers de multe ori la fereastra dinspre stradă, încet, ca o nălucă, să privească în gol şi să numere maşinile care mai treceau din când în când, sperând să zărească silueta fetei. Niciodată nu s-a întâmplat ca Iuliana să nu vină noaptea acasă fără să anunţe unde şi cu cine este.
L-a trezit pe Tudor şi a plecat la bucătărie să-i pregătească micul dejun, după care a început să se îmbrace. Se priveau în tăcere fără să-şi vorbească. Aceeaşi teamă şi nelinişte se citea şi în ochii lui şi nici unul nu se încumeta să rupă tăcerea. Bărbatul a băut doar cafeaua. Nu a putut să mănânce.
Au plecat împreună la secţia de poliţie şi au cerut să vorbească cu şeful. Nu începuse programul de lucru. Veneau agenţi obosiţi din teren şi treceau prin sala mare de aşteptare unde erau mai multe mese şi scaune. Unii intrau în birouri, alţii rămâneau aici şi completau nişte formulare, schimbau informaţii între ei ori povesteau câte o întâmplare, fără să le acorde lor vreo atenţie. Într-un târziu, un agent mai vârstnic i-a întrebat ce probleme au de stau acolo supăraţi.
- Aşteptăm să vină şeful ca să facem o plângere, a zis Tudor cu voce scăzută şi cu privirea în pământ.
- Plângere contra cui? V-a făcut cineva de la noi necazuri?
- Nu domnule, dar fata noastră nu a ajuns acasă în noaptea asta şi nu ştim nimic de ea...
- Aha, despre asta-i vorba. Câţi ani are fata, este majoră ?
- Nu a împlinit 18 ani.
- Pai, haideţi la ofiţerul de serviciu, de ce să-l aşteptaţi pe şef. Îl cunoaşteţi personal ?
- Nu, dar cui să spunem dacă nu lui ?
- La ofiţerul de serviciu. Staţi de vorbă cu el, scrieţi o sesizare după cum vă învaţă el şi mergeţi acasă. Poate că a venit fata între timp.
Tudor se uita la Silvia întrebător şi neputincios în timp ce ea îşi muşca buzele în neştire.
- Rămâi tu aici, femeie. Trebuie să merg la slujbă că deja e târziu. Dacă pot să mă învoiesc vin imediat acasă. Să nu pleci nicăieri.
- Bine, Tudore, du-te, zise femeia cu jumătate de gură şi plecă încruntată spre încăperea în care agentul i-a spus că se află ofiţerul de serviciu...
- Vă rog să mă înţelegeţi, doamnă. Aşa spune legea. Este prea devreme ca să dăm fata în urmărire şi să facem cercetări. Aşteptaţi 24 de ore. În răstimpul ăsta se poate să ajungă acasă. Aşa fac copiii din zilele noastre. Se mai distrează şi ei. Dacă nu apare, atunci ştim noi ce avem de făcut.
- Domnule, chiar nu înţelegeţi că fata mea este cuminte ? Nu înţelegeţi că i s-a întâmplat ceva rău dacă nu a ajuns acasă ?
- Eu înţeleg şi vă cred. Dar facem aşa cum avem noi dispoziţiile noastre, doamnă. Dacă nu vine până în seară, începem cercetările...
Silvia a ieşit supărată din clădire şi a rămas nemişcată la uşa de la intrare. Cum vedea câte un poliţist cu fireturi pe epoleţi, îl întreba dacă el este şeful secţiei de poliţie. Până la urmă, din descrierea făcută de câţiva băieţi mai de treabă, l-a recunoscut în timp ce acesta urca pe treptele de la intrare, chiar daca era îmbrăcat civil şi nu în uniformă. A început să plângă şi l-a oprit în cadrul uşii.
- Domnule şef, fata mea a dispărut de acasă de ieri şi nimeni nu mă ajută, domnule !
- O să vă ascult, dar mai târziu. Mergeţi să scrieţi o ...
- Am fost la ofiţerul de serviciu şi am scris, domnule, dar de ce nu faceţi nimic să o căutaţi, să o găsiţi? Nu aveţi copii, nu aveţi milă?
Lucrătorul de poliţie s-a uitat lung la femeie, o analizat-o cu blândeţe, după care a invitat-o la el în birou. A cerut să i se aducă mapa de la dispecerat şi a studiat-o cu atenţie.
- Doamnă, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat nici-un eveniment rutier soldat cu victime de vârsta fiicei dumneavoastră. Nici în alt gen de evenimente, numele ori descrierea făcută de dumneavoastră, nu sunt evidenţiate. Totuşi, voi dispune să se verifice şi la spitale, pentru orice eventualitate, dacă din vreun motiv oarecare a fost internată. A fost ieri la şcoală ?
- Da, sigur ca da. A plecat la 12,00 de acasă.
- Bine, vom verifica dacă a fost la cursuri şi la ce oră a plecat din şcoală. Voi dispune o serie de verificări şi vă rog sa ne daţi o fotografie de a ei.
- Am să vă dau. Merg acasă să iau şi...
- Va veni un agent cu dumneavoastră şi i-o daţi lui. Cu această ocazie, vă rog să-i descrieţi traseul pe care se deplasează fata acasă, când vine de la şcoală, în mod obişnuit...

În timpul ăsta, după o noapte aproape albă în care mai mult a stat la pândă în speranţa că el va dormi şi ea va putea căuta telefonul în rucsac, Iuliana aţipise încovrigată, cu spatele la el, strângând cu teamă un colţ de pătură sub bărbie. Bărbatul de lângă ea dormise liniştit după ce încuiase toate uşile cu mare zgomot şi avertizări verbale pline de cuvinte triviale. O pândise un timp, cu ochii întredeschişi, până s-a asigurat că este destul de înfricoşată. Curând, obosit şi ameţit de coniacul pe care-l băuse până la ultimul strop, a adormit cu o mână întinsă peste şoldurile fetei, într-un gest de apropiere şi de supunere a trupului ei.
Când s-a trezit, afară se luminase deja. S-a asigurat că fata este lângă el. Observând că doarme, a coborât din pat şi a ieşit afară din casă luând cu el rucsacul fetei pe care l-a aruncat pe bancheta din spate a maşinii.
S-a întors dupa mai bine de o oră. A schimbat apa din lighean, a adus un prosop curat şi câteva cârpe pe care le-a aruncat neglijent pe lângă pat, alături de câteva sticle cu apă de băut. După ce a încuiat atent toate uşile, a plecat din nou.
A revenit aproape de prânz, încărcat de pachete şi pacheţele: hrană rece pe care a rânduit-o cu oarecare pricepere pe masă şi câteva sticle de coniac şi vin. Frecând-şi mâinile cu satisfacţie, s-a întors cu privirea către fata care-l privea din pat cu ochi mari, inexpresivi. Observase de cum a intrat în cameră că se trezise şi se spălase.
- E ora prânzului, târfuliţo, ce mai aştepţi?
- Să-mi spui ce ai de gând cu mine. Când mă...
- Hei, gura! Iar vorbeşti în plus, paştele mă-ti de târfă...Eşti nebătută? Treci ici la masă că te dau cu capu’ de pereţi imediat!
- Nu pot să mănânc, nu mă simt bine...
- Nu te simţi bine? O să te simţi acuşica. Dezbrăca-te şi dansează pentru mine, a poruncit el cu voce dură şi cu priviri pătimaşe printre gene, după care a desfăcut o sticlă de coniac şi a băut câteva înghiţituri mari. Observând că ea a rămas nemişcată, s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de pat şi a ridicat-o trăgând-o de păr. Fata şi-a pus mâinile pe faţă cu o clipă mai înainte de a primi palmele grele ale bărbatului care, după ce s-a răcorit, s-a întors la sticlă, a băut vârtos şi a ţipat la ea:
- N-ai învăţat nimic de ieri până acu, târfă? Dezechiparea, daca nu vrei să ştii cum îţi stă moartă!
Tremurând de spaimă, de frig şi de ruşine, Iuliana a început să se dezbrace încet, şi-a şters lacrimile cu bluza şi a rămas goală, în picioare, lângă pat...

Agentul de poliţie a invitat-o pe Silvia în maşină, spre marea ei surpriză. A cerut amănunte despre traseul fetei de la şcoală către casă şi a condus-o pe femeie la domiciliu. În acest timp, a ascultat atent răspunsurile ei la întrebările referitoare la grupul de prieteni, locuri frecventate de Iuliana în timpul liber cu colegi ori singură, corespondenţi pe internet, hobbyuri şi multe altele.
Femeia încerca să povestească cu amânunte dar se depărta adeseori de la subiect. Îşi stăpânea cu greu lacrimile şi suspinele. Agentul de poliţie a intervenit de câteva ori pentru a o linişti şi a o ruga să se refere strict la problemele de interes operativ la care făceau trimitere întrebările formulate de el.
Discuţia a continuat acasă şi poliţistul a notat unele date în agenda sa. Apoi a aşteptat până ce femeia a căutat şi a ales doua fotografii, cele mai recente ale fetei. A notat şi cele două numere ale telefoanelor mobile şi le-a comunicat imediat la sediu. Cu această ocazie a primit dispoziţie să facă primele investigaţii, cu multă discreţie, dat fiind faptul că fata nu a ajuns încă acasă. I s-a comunicat că a fost la şcoală până în jurul orei 19,00 când a plecat, după primele informaţii, spre casă.
La ora prânzului, după ce a îmbrăcat ţinută civilă, a contactat câteva fete şi băieţi, colegi de clasă ai Iulianei. A înţeles că fata a folosit autobuzul, împreună cu alte trei colege care au coborât la prima staţie. Din acest moment, despre Iuliana nimeni nu mai ştia nimic. Nimeni nu a mai văzut-o. Prin dispeceratul firmei de transport în comun, a reuşit să găsească conducătorul auto al autobuzului ce circulase la orele respective pe ruta în cauză. Şoferul nu îşi amintea de fată, chiar dacă, privind fotografiile, a recunoscut-o ca fiind o pasageră obişnuită pe acest traseu. La ora aceea autobuzul fusese foarte aglomerat.Poliţistul a coborât în staţia în care, teoretic, trebuia să fi coborât şi fata. A fixat câteva obiective în care se lucra seara, între staţie şi domiciliu. A început investigaţiile cu multă pricepere şi hotărâre.
Singura informaţie demnă de reţinut a obţinut-o de la o farmacistă care o ştia pe fată. Locuia în aceeaşi zonă şi ea. A văzut-o trecând şi se pare că a aşteptat-o un bărbat, îmbrăcat în geacă neagră de piele, care s-a plimbat mai bine de o jumătate de oră prin apropiere. Crede că se cunoşteau pentru că, în momentul în care a privit pe geam, a văzut-o îmbrăţişată de acel bărbat. Când s-a uitat din nou, contrariată ca fata niciodată nu a trecut însoţită de băieţi, după ce a servit un client, nu i-a mai văzut. Era sigură că nici maşina staţionată lângă bordură cu vreo oră mai devreme nu mai era acolo...